Cu două zile înainte de a expira termenul prevăzut de lege, primarul nostru și-a completat declarațiile de avere și interese și le-a adus în lumina publică. Ovidiu Portariuc pare să se mențină aproximativ pe aceeași linie, din punct de vedere al bunurilor deținute sau al veniturilor realizate.
Anul trecut, primarul municipiului reședință de județ își trecea în declarația de interese calitatea de acționar la nu mai puțin de șapte firme. Acest paragraf a rămas neschimbat și anul acesta. Din punct de vedere politic, ocupă pozițiile de președinte executiv al PSD și președinte al Organizației Municipale PSD Botoșani.
În declarația de avere, Ovidiu Portariuc nu are în proprietate terenuri sau autoturisme, Touareg-ul pe care-l conduce fiind achiziționat pe una dintre firmele la care este acționar. Deține în schimb un apartament în București, cumpărat în anul 2000 și cu o suprafață de aproape 70 mp. Nu este trecut nici apartamentul din Botoșani și aici fiind vorba despre o achiziție pe firmă.
La capitolul venituri, Ovidiu Portariuc realiza ca primar, în anul 2013 un venit anual care totaliza 43.703 lei și care a crescut în 2014 la 45.156 de lei. Și în 2014 ca-n 2013 el este depășit la remunerația anuală de soție, care în calitate de șef serviciu resurse umane la o firmă privată, câștiga în urmă cu doi ani 48.815 lei, iar anul trecut 65.409 lei.
Un alt venit al primarului provine din închirierea apartamentului din capitală și anume o sumă de 11.665 de lei pe an. Ovidiu Portariuc, conform declarației de avere, nu deține obiecte de artă, bijuterii sau metale prețioase cu o valoare de peste 5.000 de euro, bunuri mobile cu o valoare mai mare de 3.000 de euro fiecare. Nu are nici conturi sau depozite bancare sau fonduri de investiții care să depășească suma de 5.000 de euro. De asemenea, nu a împrumutat bani și nici nu s-a îndatorat în anul care a trecut.
(G.E.)
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024