Invitat și Inspectoratul Școlar Județean pentru Ziua Educației, primarul a avut un discurs în care a cerut un moment de reflecție.
Și a arătat deschis că nu este de acord cu inactivitatea din astfel de zile importante.
„O să folosesc acest moment de reflecție folosind acest moment în care dv. sunteți liberi astăzi, de Ziua Educației. Nu am înțeles niciodată de ce avem liber de Ziua Muncii, nu muncim. De Ziua Educației, nu învățăm. Haideți să facem o retrospectivă a ceea ce se întâmplă în sistemul educațional și să vă spun ce mi-aș dori eu: mi-aș dori în primul rând decizii pe care dv. să nu le mai contestați, nici dv. profesorii, nici dv. elevii. Indiferent ce înseamnă aceste decizii, că schimbăm ministrul foarte des, că schimbăm curicula, că schimbăm structura, că avem liber de Ziua Educației. Măcar să reflectăm la acest lucru”,
Cosmin Andrei, primar
În partea a doua a discursului, Cosmin Andrei a transmis că la momentul în care a preluat conducerea Primăriei, a constatat faptul că toate liceele din Botoșani, cu mici excepții, nu au săli de sport.
Iar anul acesta, din buget local a alocat o sumă consistentă pentru școli, în urma discuțiilor cu directorii. Bani pe care și-i dorește a fi cheltuiți la finalul anului școlar.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024