Edilul șef al orașului a declarat că deja doi oameni de afaceri de la Botoșani s-au interesat de licitații, având deja un plan de afaceri.
”
Sunt deja mai mulți agenți economici interesați să concesioneze anumite suprafețe de teren în această zonă, unul intenționează să deschidă un mini-hotel, celălalt un club adresat tinerilor. Mai multe nu știu, și-au exprimat intenția i-am rugat să se adreseze la Primărie cu ofertele. Vor fi identificate zonele pe planșă astfel încât să nu afecteze circuitul de aici și alte obiective care ulterior se vor dovedi a fi de interes pentru turiști”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
În cazul celor care nu bat la ușa
Primăriei, ar urma că șefii instituției să facă demersuri pentru a-i atrage să-și deschidă puncte de lucru pe plan local. Ovidiu Portariuc a declarat că și-a propus să aducă la Botoșani fie
McDonalds, fie
KFC.
”
O să f
acem noi demersuri, nu am ajuns încă la ei, vrem să le scriem câte o scrisoare să le prezentăm acest proiect și cred că va fi de interes, va fi un aflux de turiști care ar putea permite o investiție a celor de la McDonalds care se ridică undeva la 2-300.000 de euro cel puțin”, a mai spus
primarul.
KFC ar fi urmat să ajungă la
Uvertura Mall însă deschiderea unui fast-food de acest gen la Botoșani a rămas la stadiul de intenție și mii de răspunsuri favorabile cuprinse într-un sondaj.
(G.E.)
CITEȘTE:
Decizie de Facebook: KFC dorit la Botoşani de sute de botoşăneni