Deși campania electorală pentru alegerile locale începe oficial abia în data de 28 august, constatăm în ultima perioadă o invadare a spațiului de comunicare public cu mesaje și declarații cu caracter electoral.
Una dintre temele vehiculate este cea referitoare la organizarea unei dezbateri publice televizate între candidații înscriși la Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului Botoșani pentru poziția de primar.
Deși nu a intrat încă în campania electorală, concentrându-și eforturile și atenția exclusiv pe rezolvarea problemelor orașului, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, ne-a împuternicit să transmitem public disponibilitatea sa totală pentru organizarea unei astfel de dezbateri:
”Am fost întotdeauna și sunt și acum un adept al transparenței, al comunicării publice, al dezbaterilor purtate constructiv în fața botoșănenilor. Eu sunt cel care am solicitat în trecut, de fiecare dată când m-am aflat în campanie electorală, organizarea unei astfel de dezbateri. Nu mi-am schimbat deloc poziția și apreciez că o astfel de dezbatere este necesară și acum, înaintea alegerilor din 27 septembrie, pentru ca botoșănenii să poată afla cine le reprezintă cel mai bine interesele”.
Pentru organizarea unei dezbateri electorale, echipa de campanie a primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, face publice prin prezentul comunicat condițiile elementare necesare pentru a asigura cea mai transparentă și consistentă întâlnire de acest gen, ținând cont și de necesitatea respectării regulilor antiepidemice specifice acestei perioade:
În consecință, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, va participa la o dezbatere publică organizată între domnia sa și încă doi alți competitori înscriși în cursa electorală.
Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, nu este în măsură să stabilească în conformitate cu niște criterii incontestabile cine sunt ceilalți doi viitori participanți la dezbaterea publică. Oricare dintre cei înscriși, de la A (Andrei Cosmin) la Z (Zberea Florin - Carai), poate pretinde cu argumente că trebuie să participe la dezbaterea publică cu primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur. Ca atare, fără a încerca să influențăm în vreun fel discuțiile dintre contracandidați, le solicităm acestora să găsească o modalitate corectă, obiectivă, prin care să fie desemnați cei doi participanți la dezbaterea electorală televizată, fără lezarea intereselor celorlalți candidați.
Pentru asigurarea obiectivității, imparțialității și profesionalismului dezbaterii, moderatorul/moderatorii acesteia trebuie să fie unul sau mai mulți dintre jurnaliștii botoșăneni cunoscuți de publicul local, cu reputație nepătată, construită de-a lungul timpului. Neîndeplinirea acestor criterii de bun simț duce, inevitabil, la imposibilitatea asigurării celor mai bune condiții pentru informarea corectă a botoșănenilor și la posibilitatea lezării intereselor firești ale unuia sau mai multora dintre cei trei participanți la dezbaterea electorală.
Transmiterea publică a evenimentului de către televiziunile și site-urile de știri interesate trebuie să fie asigurată simultan, în mod gratuit, pentru toți cei în cauză, astfel încât dezbaterea electorală să poată fi urmărită în direct de cât mai mulți botoșăneni.
Perioada cea mai potrivită pentru organizarea dezbaterii electorale este săptămâna 14-20 septembrie. Într-una din zilele acestei săptămâni, convenită de comun acord de echipele de campanie ale celor trei candidați participanți la discuții, se poate organiza dezbaterea, astfel încât mesajele fiecărui candidat să ajungă la botoșăneni, rămânând suficient timp până la data alegerilor pentru ca oamenii să discute între ei și să își consolideze opiniile privind cea mai potrivită soluție pentru poziția de primar al municipiului Botoșani.
Singura rațiune pentru care această dezbatere electorală trebuie organizată este aceea de informare cât mai corectă și completă a botoșănenilor. Regulile de bun simț, elementare, enumerate mai sus sunt rodul respectului pentru botoșăneni, asigurând cele mai bune condiții pentru ca oamenii să își poată forma o opinie exactă privind propriile opțiuni. Dezbaterea electorală nu este, din punctul nostru de vedere, și nu poate fi construită în așa fel, încât să avantajeze sau să dezavantajeze vreunul dintre candidații înscriși în cursa electorală. Ne exprimăm speranța că modalitatea de desemnare a celorlalți doi participanți la dezbatere, alături de primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, va fi una corectă, pentru a nu crea suspiciuni și pentru a nu defavoriza pe nimeni.
Cu deosebit respect pentru toți candidații la funcția de primar al municipiului Botoșani,
Cu deosebit respect pentru toți botoșănenii, care au dreptul la cea mai corectă și completă informare cu privire la alegerile din 27 septembrie,
Cu convingerea că, enunțând regulile de mai sus, servim întru totul interesele botoșănenilor, altfel spus că și de această dată facem ce trebuie.
(Echipa de campanie a primarului Cătălin Flutur)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024