Așa cum a anunțat când a sosit din Statele Unite ale Americii primarul municipiului reședință de județ a solicitat de la organele competente verificarea tuturor salariaților din Primăria Botoșani, ca urmare a scandalului ce a izbucnit cu fostul consilier de la cabinet, care este cercetat într-o anchetă a DIICOT.
Ovidiu Portariuc a declarat că vor fi supuși acestor verificări pentru a se constata persoanele care se află în slujba comunității sunt ”curate”, angajații cu funcții de conducere actuali dar și cei care vor promova concursuri viitoare.
”Fiind plecat am aflat de situația în care se afla acel consilier al meu anchetat de DIICOT și pe care l-am destituit mai ales pentru faptul că a ascuns acest lucru în momentul angajării. Am promis atunci că voi declanșa o procedură de verificare pentru toți angajații Primăriei precum și orice persoană care urmează să se angajeze. Mă refer la persoane care ocupă funcții de conducere în cadrul Primăriei Botoșani”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Primarul a spus că a trimis deja o listă cu 27 de persoane, însă nu i-a nominalizat pe cei care urmează să fie verificați.
”Adresa pe care am trimis-o către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost trimisă de ieri, în care am trimis lista cu persoanele aflate în funcții de conducere, 27 de persoane, consilieri la cabinetul primarului, directori la direcțiile primăriei astfel încât să aflăm dacă persoanele cu funcții de conducere nominalizate în această anexă au în prezent calitatea de suspect, învinuit în dosare de natură penală ce presupun infracțiuni contra statului sau contra autorității”, a mai spus primarul care a continuat că vor fi vizate și infracțiuni de corupție sau de serviciu sau care împiedică înfăptuirea justiției, de fals sau orice altă infracțiune săvârșită cu intenție care ar face incompatibilă exercitarea funcției publice.
Din lista cu cele 27 de persoane fac parte și viceprimarii. (G.E.)
Consultări la Primărie cu societatea civilă – CINE vine-n fața primarului
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024