Cătălin Flutur trebuie să se prezinte săptămâna viitoare la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Merge acolo pentru a semna trei contracte de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) faza a doua.
„Am primit o adresă de la Ministerul Dezvoltării Regionale în care am fost invitat să mai semnez trei contracte prin PNDL. Am semnat unul, respectiv laboratorul de fizică de la Colegiul Mihai Eminescu, acum sunt invitat să mai semnez încă trei contracte privind obiective de investiții”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Este vorba despre lucrări pentru autorizarea la incendiu la Școala Gimnazială nr. 12, la Școala Gimnazială nr. 17 și la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, toate din municipiul Botoșani.
„E un pas înainte pentru că după ce am semnat contractul cu Colegiul Mihai Eminescu deja am intrat pe toate operațiunile pe care trebuie să le facem noi privind achizițiile publice, o să mergem și să le semnnăm și pe astea. Știu că e de interes semnarea contractului pentru reabilitarea și refacerea Drumului Tătarilor, o consider perla coroanei acolo”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
51.000 de lei este suma aprobată pentru Școala 17, 327.000 este suma ce va fi alocată pentru Școala Ștefan cel Mare, respectiv 52.000 pentru Școala 12.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024