Hotărârea de Guvern privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013, a fost aprobată în conformitate cu prevederile legale în cursul zilei de miercuri, 12 decembrie 2012.
Prin acest act normativ s-a urmărit actualizarea limitelor impozitelor locale cu rata inflaţiei din perioada 2010 – 2012. Autorităţile locale sunt cele care stabilesc nivelul efectiv al impozitelor între limitele minime şi maxime, având inclusiv competenţa legală de a reduce nivelul efectiv al acestora cu până la 10%, în condiţiile plăţii integrale a impozitului local datorat anual. În cazul administraţiei publice locale de la Botoşani, primarul Ovidiu Portariuc a declarat că deocamdată taxele şi impozitele locale plătite de populaţie rămân la nivelul actual. „
Este vorba despre o indexare a ratei inflaţiei pe ultimii trei ani de zile şi de asta s-a ajuns la 16% care este până la urmă la atitudinea autorităţilor locale dacă o fac sau nu. Deci la un moment dat o să se facă şi indexarea asta, aşa prevede legea ca la maxim trei ani să se facă indexarea respectivă. Noi am propus să se rămână la nivelul celor din anul 2012”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc. Premierul Victor Ponta a declarat pentru publicaţiile centrale că respectivul act normativ nu obligă în nici un fel autorităţile locale la majorarea birurilor către populaţie.
CITEŞTE:
Portariuc vrea scutirea de la taxe a săracilor oraşului: VEZI proiectul