Municipalitatea în frunte cu conducerea orașului se regăsește în situația de a acoperi o gaură de 1,2 miliarde de lei vechi.
Este suma ce a fost cheltuită în urmă cu doi ani de zile de Primărie pentru organizarea Revelionului Pensionarilor.
Curtea de Conturi a făcut un control anul trecut și a imputat banii cheltuiți pentru acest eveniment.
Mai exact, pentru Revelionul Pensionarilor controlorii financiari au considerat că s-au efectuat plăți nelegale de exact 118.366,59 de lei. Iar motivele ar fi mai multe: organizarea acestei acțiuni nu a fost aprobată de Consiliul Local, neexistând un program cu bugetul acțiunii, sursa de finanțare și volumul cheltuielilor.
De asemenea, auditorii au constatat că desemnarea pensionarilor participanți nu s-a făcut după criterii clare, nu a existat un număr maxim de locuri și nici o sumă alocată pentru fiecare vârstnic. În cazul unuia dintre restaurante s-a observat că numărul participanților a fost mărit de la 450 la 800 și ulterior la 842 prin act adițional, în timp ce tariful s-a majorat în același mod de la 60 lei/persoană la la 70 de lei.
Controlorii au depistat și faptul că amintita sumă a fost angajată fără a avea sursă de finanțare aprobată prin bugetul pe 2014, care a fost adoptat ulterior organizării acțiunii. Mai concret, Revelionul Pensionarilor a avut loc în ianuarie, iar bugetul s-a adoptat în februarie. Primăria Botoșani a plătit atât meniuri propriu-zise, cât și ”servicii foto, dulciuri și băuturi răcoritoare”.
Iar banii imputați nu au fost încă recuperați.
„Abia acum am discutat cu colegii mei pentru că una din măsurile neîndeplinite în urma raportului Curții de Conturi este că trebuie imputată suma de bani de la Revelionul Pensionarilor din anii trecuți, celor care au aprobat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
La acest moment nu se cunoaște exact de la cine ar urma să se recupereze banii cheltuiți pentru Revelionul Pensionarilor din 2014.
”Este una dintre măsurile neîndeplinite și văd că este și o stare de iritare undeva pe la Curtea de Conturi. Este o analiză a noastră acum. Cei de la Curtea de Conturi ne spun să analizăm și să recuperăm banii, avem niște termene și le depășim și pe acestea”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În acest condiții, în cazul nu vor exist sume din sponsorizări pentru această acțiune destinată seniorilor, anul acesta nu va mai fi organizat Revelionul Pensionarilor.
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024