O altă interpelare din ședința de Consiliu Local a fost privitoare la modul în care arată unele străzi din municipiu.
Mai exact, la existența gropilor din carosabil cauzate de sezonul rece, în urma utilizării materialului antiderapant din procesul de deszăpezire.
Marcel Gheorghiță a ridicat această problemă.
„Odată cu venirea primăverii constatăm că gropile de anul trecut au germinat anul acesta semințe și se pare că au făcut și pui. În momentul actual cred că nu avem nicio arteră în municipiul Botoșani, fără gropi. Facem slalom printre ele în fiecare zi, ne stricăm mașinile și constatăm că sloganul „la periferie ca în centru” începe să devină încet, încet realitate și vom avea în cel mai scurt timp un centru ca la periferie”,
Marcel Gheorghiță, consilier local USR PLUS
Primarul a explicat că la acest moment stațiile de betoane nu și-au început încă activitatea.
„Am reparat atât cât am putut, cu asfalt la rece, gropile din carosabil. Între timp s-a dat o comandă să înlocuim și modelul de capace care ne-au creat probleme până acum, de la gropile de canalizare de la Nova Apaserv. În sfârșit avem un model care sper să funcționeze și vom intra și cu șantierele pe care le avem pe Calea Națională, ocolitor Pacea acolo unde trebuie să punem asfalt. Nu am putut pentru că a fost rece”,
Cosmin Andrei, primar
Asfaltul poate fi turnat când vremea va permite acest lucru, fiind necesare mai multe zile cu temperaturi pe plus.
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Crin Antonescu ajunge la Botoșani la finele săptămânii
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile