La dezbateri au participat reprezentanți ai autorităților locale, agențiilor de dezvoltare și ministerelor.
Primarul Sucevei Ion Lungu a avut discuții, la sediul Băncii Mondiale din România, în legătură cu dezvoltarea urbană sustenabilă pentru perioada de dezvoltare 2021-2027.
La dezbateri au participat reprezentanți ai autorităților locale, agențiilor de dezvoltare și ministerelor, scrie ziaruldepenet.ro. Lungu a anunțat că a susținut folosirea ca instrument de finanțare, în exercițiul financiar european următor, a investițiilor teritoriale integrate, ”care au fost și sunt folosite în Polonia și au accesarea de fonduri foarte bună, cu care putem promova proiecte în Asociatia Moldova se dezvoltă și în Zona Metropolitană Suceava”.
Unul din proiecte este ruta ocolitoare nr. 2, care va devia traficul spre Botoșani pe direcția E85 – Cumpărătura – Ipotești – Tișăuți – Salcea, cu o valoare de 40 milioane euro.
Lungu mai afirmă că, pe o simulare făcută de Banca Mondială, Zona funcționala Suceava ar putea primi, în exercițiul financiar 2021-2027, suma de 185 milioane euro, din care 140 milioane euro pentru municipiul reședință.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Constantin Iftime lansează „Eseul carnivor” la Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile