Camioanele încărcate cu gunoiul produs de suceveni ar putea merge şi după data de 16 iulie la Botoşani, unde se depozitează în prezent deşeurile menajere, confirmă şi Monitorul de Suceava. Primarul Sucevei, Ion Lungu, spune că există şanse reale ca problema cauzată de închiderea gropii de gunoi de la Botoşani pe 16 iulie, conform normelor şi termenelor impuse de Uniunea Europeană, să fie rezolvată, fără ca sucevenii să fie afectaţi de schimbare.
“Se pare că se mai găseşte o soluţie, să depozităm în continuare tot la Botoşani şi după data de 16 iulie. Chiar dacă această problemă, apărută acum, va fi rezolvată, pentru noi principala problemă rămâne tot cea a finalizării depozitului ecologic de deşeuri de la Moara, să nu mai fim nevoiţi să cărăm gunoiul în alte judeţe”, a declarat
Ion Lungu. Edilul sucevean a menţionat că deja a avut o serie de discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, în vederea urgentării punerii în funcţiune, la Moara, a primei celule de depozitare a gunoiului.
CITEŞTE ŞI:
Barter la nivel înalt Botoşani – Suceava, turişti contra gunoi
Presa suceveană relatează că, la Botoşani, administraţia locală a solicitat acordul autorităţilor de mediu pentru înfiinţarea unui depozit complementar în apropierea actualei rampe de gunoi. Acesta ar urma să funcţioneze pentru o perioadă de o lună de zile, când se estimează că ar putea fi dat în folosinţă noul depozit de gunoi, realizat din fonduri europene. În caz că municipiului Botoşani nu i se va admite înfiinţarea depozitului complementar, atât gunoiul lor, cât şi cel produs la Suceava ar urma să fie transportat pe o distanţă cu aproximativ 40 de km mai mare ca în prezent, cu costuri enorme.
CITEŞTE ŞI:
Flutur despre Portariuc şi groapa de gunoi : Toate persoanele interesate ştiau