Au apărut pentru prima dată în 1603, la Londra, imediat după domnia Elisabetei I și au căpătat o largă răspândire, la un moment dat afirmându-se că viața unui englez însemna : familia, patria și clubul. Mare parte din orășeni își petreceau toată ziua și o parte din noapte în aceste localuri.
Au ajuns cluburile și pe meleagurile botoșănene, probabil în a doua jumătate a secolului trecut. Prima unitate cunoscută a aparținut lui Constantin Ciolac, care în 1876 a deschis un club în cvartalul I, locuit în mare parte de patriciatul local, de unde deducem că era frecventat de ”noblesa” orașului.
Unul dintre cele mai active a fost Clubul Comercial, înființat probabil în ultimul deceniu al secolului trecut, sub președinția lui Maurice Abramovitz, unul din marii bancheri ai orașului. Era frecventat de evrei și români.
Răsfoind presa locală a vremurilor de atunci, autorul monografiei a găsit legat de acest club, felul cum se petrecerea un Revelion la sfârșitul veacului trecut (1898), fapt nu lipsit de importanță, cu atât mai mult, cu cât în el sunt implicate câteva personalități ale orașului.
Acțiunea s-a petrecut în sălile marelui palat al Camerei de Comerț și Industrie. Primul cadril condus de tenorul L. Olivenbaun s-a terminat exact la ora 12:00 când ”printr-o elegantă și abilă mișcare, deodată toate doamnele se aflară într-o parte, iar domnii de cealaltă parte a salonului. În același moment mai mulți valeți își făcură intrarea cu tăvi încărcate cu pahare de șampanie din care unul fu ridicat pe dată de d. Ludovic Dauș, simpaticul poet al urbei noastre care închină un toast de ocazie, comparând anul nou cu o mireasă frumoasă și ademenitoare ce ne făgăduiește paradisul, dar care mai totdeauna ne trădează, în noaptea nunții chiar.
Ciocnind cu toții paharele și urând fiecare aproapelui său zile senine și fără restriște în tot timpul noului an, muzica reîncepu să cânte și dansurile să-și urmeze firesc cursul lor, până în zorii zilei, cu o scurtă întrerupere de un supeu bogat și vesel”.
Descrierea revelionului aparține ardeleanului Scipione Bădescu, apărută în ziarul lui Curierul Român, care, burlac fiind, locuia într-o căsuță situată pe Bulevard, la marginea târgului, pe lângă Cimitirul Evreiesc. De acolo pașii ”pribeagului singuratic” se îndreptau adesea spre centrul orașului pentru a participa la mai toate sindrofiile mai simandicoase ce urmau să fie publicate în ziarul său.
Tot secolului trecut aparține și Clubul Constituțional, fondat la 28 aprilie 1899 de către Partidul Junimist, în buricul orașului, la etajul unei clădiri situată deasupra librăriei ”Moderna”. După numele partidului despre care mărturisim că nu cunoaștem nimic, se pare că unitatea a fost frecventată numai de tineri aparținând familiilor bogate.
În anul mai sus amintit, s-a înființat un alt club, de astă dată într-un cartier mai sărac, locuit în majoritate de evrei. Fără nume, el a funcționat pe lângă Biblioteca „Cercul de Lectură” , poate ca o replică a tineretului evreu la apariția Clubului Constituțional.
Cel de-al cincilea club cunoscut a aparținut protipendadei botoșănene și era situat la etajul unei clădiri, vis a vis de Monumentul Eroilor, apărut probabil după primul război mondial. Se numea Intim – Club.
De acesta este legată o încercare de duel care a avut loc în 1927, când era interzis prin lege. La Intim – Club se făceau jocuri de noroc, ocazie cu care se pierdeau sume mari de bani, se consumau băuturi elevate din import, se fumau țigări superioare, se angajau afaceri, aveau loc discuții politice, contradictorii. Și nu de puține ori, sub influența alcoolului aveau loc altercații urmate de catilinare și soldate cu procese de insulte și calomnii. În una dintre aceste discuții, Alexandru Prassa a fost insultat de Jenică Ciulei, situație ce a dus la declanșarea duelului.
S-au fixat și martorii: coloneii Codrescu și Ranet pentru Prassa, iar colonelul Grigoriu și farmacistul P. Demetrescu pentru Ciulei. Conform obiceiului, a doua zi martorii s-au adunat pentru a fixa detaliile. Cu această ocazie s-a citit o scrisoare din partea lui J. Ciulei care cu penitență și cu gândul la maxima ”Dum vivimus vivamus” și-a cerut scuzele de rigoare și cu aceasta incidentul a fost închis.
În 1932 își mai duceau activitatea vechiul Club Comercial precum și un altul intitulat ”Zorile”, numai pentru evrei. Despre ele, T. Crudu menționa ”jocul de cărți, biliardul, tălmăcirea știrilor din presă, discuțiile politice și economice sunt distracțiile de predilecție”
(Monografia orașului Botoșani - Ștefan Ciubotaru)
