La mai bine de cinci ani de la trecerea în nefiinţă a Mădălinei Manole, soţul îndrăgitei artiste şi-a refăcut viaţa.
Cu toate astea, povestea de dragoste a văduvului cu tânăra de 23 de ani nu a rezistat mai mult de doi ani. Recent, cântăreaţa de muzică populară i-a dat „papucii” botoșăneanului Petru Mircea.
Atunci când toată lumea credea că Petru Mircea şi-a găsit liniştea sufletească în braţele unuie tinere cântăreţe de muzică populară inevitabilul s-a produs. De puţin timp, povestea de dragoste dintre văduvul Mădălinei Manole şi Geanina Manea, o tânără interpretă de muzică populară, a ajuns la final. Din câte se pare Geanina Manea a fost cea care a dorit să pună capăt relaţiei cu Petru Mircea. Mai mult decât atât, pus în faţa faptului împlinit, Petru Mircea a dorit ca separarea dintre ei să se facă în cea mai mare discreţie şi cât mai departe de ochiul vigilent al presei.
„Viaţa mea personală mă priveşte doar pe mine. Nu doresc să fac comentarii în astfel de situaţii. Vreau să îmi văd liniştit de viaţa mea şi mă dedic în totalitate educaţiei copilului. El este cel mai important lucru pentru mine”, a declarat Petru Mircea.
În urmă cu aproximativ doi ani, Petru Mircea a mai dat o şansă dragostei. Cu toate că a fost pus la zid de toată lumea Petru Mircea ş-a iubit până de curând cu o tânără cântăreaţă de muzică populară extrem de apreciată de către cei din branşă, Geanina Manea, în vârstă de 23 de ani. Dacă la început idila dintre Petru şi Geanina a fost un singur zvon, prietenii au fost cei care i-au dat de gol pe cei doi şi au făcut dezvălurile cu pricina.
Mădălina Manole avea 43 de ani atunci când s-a decis să încheie socotelile cu viaţa. Trupul Mădălinei Manole a fost găsit în noaptea de 13 spre 14 iulie 2010, la parterul vilei din Otopeni în care locuia cu soţul ei, Petru Mircea. Conform anchetatorilor, moartea a survenit după ce vedeta a îngurgitat o cantitate destul de mare de Furadan (250 ml). Ea ar fi turnat din bidonul pe care-l cumpărase de pe internet, într-un pahar, după care ar fi golit conţinutul. Întâmplarea ar fi avut loc în baie, după care Mădălina ar fi făcut câţiva paşi şi s-ar fi prăbuşit într-o baltă de sânge. (Sursa: Spynews)
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile