Unul dintre cei mai respectaţi generali a încetat din viață la vârsta de 78 de ani.
Generalul Neculae Chiaptanaru a încetat din viață în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2017. A fost unul dintre cei mai respectați ofițeri de poliție judiciară din județele Suceava și Botoșani, pentru profesionalismul său.
Absolvent al școlii de ofițeri de miliție în anul 1961, Neculae Chiaptanaru a muncit mai mult de patru decenii, și înainte și după revoluția din 1989, pentru ca românii din această parte a țării – județele Suceava și Botoșani, să trăiască în siguranță. Fiul său, Florin Chiaptanaru, în calitate de ofițer superior, de asemenea, este cel mai în măsură să rememoreze, în puține cuvinte, viața părintelui său:
“Generalul în rezervă Neculae Chiaptanaru a absolvit școala de ofițeri de Miliție în anul 1961.
A activat ulterior la Serviciul Judiciar din Miliția Capitalei. S-a născut în ziua de 10 septembrie 1939, în comuna Dângeni, județul Botoșani. A venit la Miliția Suceava unde de a lucrat până în 1968. Atunci, după noua organizare administrativ – teritorială, a plecat la Miliția din Botoșani unde și-a desfășurat activitatea, în cadrul Inspectoratului de Miliție botoșănean, până în anul 1985. Din acel an și până în 1989 a fost adjunct al șefului de Inspectorat al Miliției din Botoșani.
După revoluție, până în 1995, a fost șef al IPJ Botoșani, perioadă în care, în 1993, a fost avansat la gradul de general de brigadă. Din 1995 și până în 1999 a fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, până la pensionare.
Generalul Neculae Chiaptanaru a fost unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul judiciar, în urmă cu câteva decenii, la nivel național. Sugestiile sale în anchete nerezolvate cu anii, au fost utile pentru noii profesioniști în domeniu, chiar și după trei decenii. A fost cooptat în anchete judiciare – investigații din zona criminalistică, chiar și la multă vreme după pensionare, în calitate de specialist criminalist, în infracțiuni de omor în principal, unde și-a adus contribuția la identificarea autorilor unor fapte care ulterior au fost recunoscute.
Generalul Chiaptanaru, după ce s-a pensionat în 1999 din sistemul Poliției de stat, și-a valorificat ani în șir abilitățile în domeniul asigurărilor sociale fiind și acum apreciat ca fiind polițistul sucevean cu cele mai grele lucrări de rezolvat, pe care le-a dus la final. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“ (Sursa: Obiectiv de Suceava)
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024