Primul reprezentant al Guvernului în judeţ s-a numărat printre participanţii la nunta Florin Ţurcanu – Roxana Anuşca de la Suceviţa, confirmând astfel relaţia bună pe care o are cu preşedintele Consiliului Judeţean, spre deosebire de predecesorul său în funcţie.
Prefectul Costică Macaleţi a sosit însă abia sâmbătă în jurul orei 20:00 la Hotelul Sofia, unde s-a desfăşurat petrecerea, deplasându-se cu maşina personală. Spre deosebire de acesta,
subprefectul Sebastian Tocariu a fost mult mai devreme prezent la eveniment, el făcând parte din rândul invitaţilor care au participat şi la cununia religioasă de la
Mănăstirea Suceviţa. De altfel, la aceasta nu a fost prezent nici un PSD-ist, ci doar rude, oameni de afaceri, aleşi locali şi şefi de instituţii liberali sau susţinuţi de PNL.
CITEŞTE ŞI:
Afaceriştii care papă bani de la CJ & liberalii care papă funcţii, la cotizat la nunta Împăratului – GALERIE FOTO