Cu o etapă înainte de finalul campionatului FC Botoşani s-a despărţit deja de un jucător. Acesta a părăsit clubul şi, ca atare, nu se află în lotul pentru meciul cu Pandurii Târgu-Jiu.
Sergiu Popovici a pus capăt perioadei petrecute în nordul Moldovei, iar conducătorii clubului au explicat că a fost dorinţa sa să plece, în ciuda faptului că i s-a propus în mai multe rânduri prelungirea contractului.
„Mai sunt jucători la final de contract, care am zis că o să fim la dispoziţia lor. În pauzele competiţionale uşa este deschisă la orice club şi mai ales la FC Botoşani, la intrare şi la ieşire. Vor fi veniri, plecări pentru că aşa e normal în viaţa fiecărei echipe”,
Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani.
Fundaşului stânga îi expira contractul pe 30 iunie, însă la cererea sa a fost redus cu o lună. El a alternat perioadele în care a fost titular cu altele în care a stat pe banca tehnică, fiind concurent pe post în primul an cu Acsinte, iar în al doilea cu Muşat.
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024