În dimineaţa zilei de 20 aprilie, la Biroul Electoral Municipal (BEM) s-au înregistrat primele candidaturi la Consiliul Local Botoşani venite din partea unui partid. Spre deosebire de alte formaţiuni, care ţin listele secrete, Uniunea Naţională pentru Progresul României a depus-o atât pentru primar, cât şi pentru CL.
Progresiştii s-au strâns la sediul de lângă Parcul Filateliei, după care în frunte cu preşedinţii de la judeţ şi municipiu, Doru Tomac, respectiv Tereza Nica, s-au deplasat în grup la BEM, unde au fost primiţi de judecătorii Andrei Toporăscu şi Adrian Murariu. Magistraţii au primit dosarele şi au anunţat că trebuie să le analizeze în amănunt.
„Sunt depuse potrivit legii un număr de patru dosare, din care două prezintă documentele cerute de lege în original şi două cuprind copiile acestor documente, dosare care vor fi certificate de către Biroul Electoral de Circumscripţie şi restituite deponenţilor, unul pentru a fi depus la Judecătorie, celălalt pentru a fi păstrat drept dovadă pentru depunere a acestei candidaturi la Biroul nostru”,
Andrei Toporăscu, preşedinte Biroul Electoral Municipal.
Candidații UNPR Botoșani cu Tereza Nica în mijloc, pretendentul la funcția de primar, s-au fotografiat atât pe scara din Primărie, cât și în fața instituției.
Este poate cea mai… feminină listă de candidați de care a aut parte municipiul Botoșani, 20 din cele 29 persoane aspirante la un mandat de consilier fiind doamne sau domnișoare, iar aceasta pe lângă faptul că pretendentul la funcția de primar este de asemenea femeie. (S.B.)
CLICK ŞI VEZI LISTA DE CANDIDAŢI A UNPR BOTOŞANI
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile