Lacrimă și sfâșiere sufletească a fost vineri la Bajura, unde preotul Daniel-Lucian Cojocaru, plecat la Domnul la 35 de ani, a fost condus pe ultimul drum.
Cer mohorât, străpuns doar de tristeţea sutelor de oameni şi de zecile de coroane cu mesaje de condoleanţe.
”Dumnezeu să îl ierte”, rosteau oamenii rând pe rând, parcă nevenindu-le să creadă că tinereţea părintelui lor a încremenit la cei 35 de ani pământeşti.
”Să te ierte pe tine, părinte Daniel, de tot ce ai greşit ca om, ca preot, ca duhovnic, ca soţ, ca tată şi ca părinte. Să te ierte de tot ce ai greşit în viaţă, cu voie sau fără de voie”, a rostit și P.S.Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul, ierarhul care vineri a fost în fruntea soborului de preoţi veniţi să îl conducă pe ultimul drum pe fratele lor.
Nu mai puţin de 60 de preoţi au fost alături de familie şi de enoriaşii preotului Cojocaru.
P.S.Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul s-a aflat, vineri, alături de preoţii din Protopopiatul Botoşani, la slujba de înmormântare a fratelui Daniel, părintele care s-a mutat ”într-o ”parohie” Împărăţia lui Dumnezeu”.
”Am săvârşit slujba de înmormântare a părintelui Daniel Lucian Cojocaru care, după aproape şapte ani de slujire preoţească în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Viişoara Mică, s-a transferat în Ajunul Botezului Domnului, la numai 35 ani, într-o „parohie” din Împărăţia lui Dumnezeu. A fost primul şi ultimul său transfer”, a spus P.S.Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul.
Daniel Cojocaru s-a născut pe 28 iulie 1984, în Darabani, din părinţii Lucia şi Gheorghe Cojocaru. După absolvirea gimnaziului în localitatea Bajura, între anii 1999-2004 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din oraşul Dorohoi, avându-l ca îndrumător de an şi director pe Părintele prof. dr. Constantin Muha.
A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. în 2009 s-a căsătorit religios cu Adriana-Carmen Nazare care, în 2013, a dat naştere lui Dragoş-Teodor.
S-a titularizat în învăţământ, la catedra de religie, fiind, în cei doisprezece ani de activitate didactică, profesor la Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi (2008-2010), la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani (2010-2015 şi 2017 până în prezent) şi la Liceul Tehnologic din localitatea Coţuşca (2012 – până în prezent).
”A fi profesor nu-i o profesie obişnuită, ci o misiune sfântă, care cere jertfă, fiindcă principala vocaţie a profesorului este dăruirea de sine. Slujirea pe altarul neprihănit al tinerilor a dat sens însăşi vieţii sale. A ştiut să slujească, cu multă pasiune, liturghia cunoaşterii în sufletele copiilor şi ale elevilor. Nu a fost doar un profesor, ci şi un mistagog, iniţiindu-i pe învăţăceii săi în tainele lui Dumnezeu”, spune P.S.Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul.
A intrat în cler în anul 2013, fiind hirotonit diacon în parohia „Intrarea Maicii Domnului” – Cuza Vodă, în ziua Sfântului Mare Mucenic „Ioan cel Nou de la Suceava”, la 2 iunie, de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. În ziua de 11 iunie 2013 a fost hirotonit preot la Mănăstirea Durău, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” – Viişoara Mică.
”Taina aceasta, iubiţii mei, n-a rânduit-o un om sau un înger sau un arhanghel, ci a rânduit-o Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Lui cel Sfânt. Aşadar, preoţii sunt trimişii lui Hristos pe pământ, pentru a continua opera de mântuire a sufletelor credincioşilor, ei fiind administratori ai Tainelor lui Dumnezeu. Da, preoţii trebuie să fie oameni de o curăţenie sufletească ireproşabilă, pentru că ceea ce fac ei nu pot să facă nici îngerii şi nici arhanghelii; ei trebuie să fie pilde şi modele de virtute în societate, în parohie, în şcoală şi, nu în ultimul rând, în familie”, rosteşte P.S.Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul.
Înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe a apreciat faptul că părintele Daniel s-a afirmat în timpul scurtei sale vieți pământești nu prin publicaţii editoriale, ci prin conferinţele susţinute în cadrul cercului pastoral „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” şi a şedinţelor lunare, abordând teme de actualitate ca: „Sfinţii Martiri Brâncoveni – an omagial” (2014); „Educaţia religioasă a tineretului creştin” (2016); „Sfântul Cuvios Ioan Iacob – model de vieţuire creştină” şi „Spovedania – taina eliberării” (2017); „Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe” (2018); „Ziua odihnei şi starea de sărbătoare” (2019).
”Prin felul său de a fi, dar mai ales prin lucrarea sa pastoral-misionară şi culturală, părintele Daniel Lucian Cojocaru şi-a găsit, fără echivoc, locul binemeritat în sufletele elevilor, ale credincioşilor, dar şi în comunitatea în care a trăit”, a adăugat P.S.Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul.
Rămân în urma părintelui un fiu fără tată la doar 7 ani, o soţie văduvă, doi părinţi arşi de durere, o soră şi un frate cu sufletele îndurerate, o parohie fără păstor, o instituţie de învăţământ fără mentorul lor spiritual şi o mulţime de colegi, prieteni şi rude de aproape sau de departe au rămas fără mijlocitorul lor către Dumnezeu.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!
(Foto & Video: Glasul Nordului)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024