Polițiștii rutieri constată tot mai multe infracțiuni în traficul rutier.
Acestea sunt săvârșite preponderent pe timpul serii sau al nopții, atunci când conducătorii auto, băuți sau fără permis, sunt convinși că lor nu li se va întâmpla „necazul” de a se întâlni cu oamenii legii.
Numai că „necazul” a dat peste ei, iar polițiștii au acționat în consecință. Din fericire, înainte de a se produce tragedii în trafic.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au oprit pentru control pe Drumul Județean DJ 293 A, din localitatea Păltiniș, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Botoșani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe Șoseaua Iașului din municipiul Botoșani un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Bălușeni. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, cei doi bărbați au fost conduși la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
(Foto: Facebook / Atentie Politia Botosani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Spitalul Județean angajează om fără liceu, ca să răspundă la telefon – LISTA locurilor vacante
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Botoșănenii invitați pe Bulevardul Mihai Eminescu la „Mica Unire” – PROGRAMUL
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Semințe plante și semințe flori: cum să creezi o grădină sustenabilă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile