Liderii judeţeni ai Partidului Românie Mare susţin de principiu organizarea unui referendum la nivelul Botoşaniului privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. Aceştia aşteaptă să fie contactaţi de consilierii PSD care au iniţiat proiectul privind consultarea populaţiei pe această temă.
PRM are doi consilieri judeţeni şi aceştia ar urma să îşi exprime votul în CJ, în această privinţă. Liderii României Mari doresc însă să poarte întâi discuţii cu liberalii şi social-democraţii pentru că, spun ei, în politică totul trebuie decis la masa negocierilor şi sunt necesare ”nişte criterii de răsplată”.
„Realitatea este că iniţiativa PSD şi PNL trebuie să ne-o pună în faţă, noi nu am fost contactaţi să purtăm un dialog pe marginea asta”, a afirmat
consilierul judeţean Eugen Niţură, prim-vicepreşedintele PRM Botoşani. Şeful filialei este cam de aceeaşi părere, numai că doreşte ca eventualul referendum să se extindă cu chestiuni referitoare la probleme sociale şi economice.
„Nimeni n-a făcut un studiu în prealabil să vadă ce şi cum ar fi. Eu presupun şi sunt convins că replica lui Băsescu a venit după cererea UDMR ca cele trei judeţe să fie adunate într-o singură entitate administrativă”, a declarat
Ştefan Baban, preşedintele filialei judeţene a PRM. Acesta este convins că nu se va schimba ceva din punct de vedere structural şi organizatoric pe teritoriul României.