Premieră sîmbătă seara la Sala Polivalentă. Pentru prima dată de la promovarea în Divizia A, un meci disputat de Pro Volei a avut parte de un program de meci. Tipărit color, în patru pagini, acesta cuprinde pe lîngă obişnuitele informaţii referitoare la lot, programul etapei şi clasament, un istoric al clubului, dar şi un mesaj al preşdintelui clubului.
„Am pus în echipă, din prima secundă, toată pasiunea mea pentru sport”
Astfel, pe o pagină întreagă, Cătălin Buhăianu face diferite consideraţii sportive.
„Am pornit echipa Pro Volei Botoşani practic de la zero, însă am considerat de la bun început că, fie construiesc ceva solid, fie mai bine nu mă apuc. Am pus în echipă, din prima secundă, toată pasiunea mea pentru sport şi pentru această disciplină minunată, voleiul, nu am oferit jumătăţi de măsură şi nu am acceptat nici un fel de compromis pentru a face performanţă. Cred că lupta în prima ligă naţională, cu şansele de a accede în cupele europene, reprezintă totuşi o performanţă importantă pentru Botoşani”, scrie
parlamentarul PDL. Apoi. acesta face cîteva referiri şi la politică.
L-ar fi tipărit pe banii săi
„La fel ca şi în sport, nu cred că activitatea mea politică de vîrf din România a fost o pierdere de timp. Multe din reuşitele mele se datorează tot iniţiativelor de la botoşăneni. Nu este locul aici de a ne «împăuna» cu reuşite politice, dar activitatea mea ca parlamentar are şi, cu siguranţă, va avea rezultate palpabile în dezvoltarea sportului de masă în Botoşani”, mai arată
preşedintele Pro Volei. Acesta anunţă în text şi lansarea unor proiecte sportive de masă, pentru realizarea cărora va avea nevoie de dedicaţia şi pasiunea pentru sport a botoşănenilor. Articolul are ataşată fotografia de pe blogul deputatului şi chiar adresa acestuia,
http://catalinbuhaianu.wordpress.com/. Programul de meci a fost aşezat pe cîteva sute de scaune de la Sala Polivalentă înaintea partidei Pro Volei - CSM Sibiu.
„Ideea mi-a venit joi”, a afirmat
Cătălin Buhăianu despre programul de meci. El a precizat că editarea acestuia a fost susţinută din banii săi şi nu ai clubului.