”Până în toamna acestui an vom avea primul strat de asfalt”, spunea în luna iulie un oficial din administrația județeană. Peste trei săptămâni intrăm în iarnă, iar drumul arată cum îl vedeți în imagini.
Așteptat ani la rând ca alternativă la drumul Botoșani – Tg. Frumos – Iași, sectorul DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași a ajuns un adevărat dezastru și o piatră de încercare pentru șoferi.
Asta cu atât mai mult cu cât este vorba de doar câțiva kilometri, întrucât pe teritoriul județului Iași drumul este perfect practicabil.
Fotografii realizate ieri, 5 noiembrie 2020, și postate pe un grup dedicat traficului botoșănean, vorbesc de la sine.
La începutul lunii iulie 2020, Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, anunța că a demarat procedura de licitație publică pentru una dintre cele mai importante și mai circulate porțiuni de drum județean, DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași.
Era vorba despre lansarea în S.I.C.A.P. (”Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice”) a anunțului de scoatere la licitație a lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași.
Mai exact, secțiunea de drum în lungime de 2,77 km dintre localitățile Prăjeni și Plugari, care urma să fie modernizată, completând astfel covrul asfaltic în două straturi în lungime de aproximativ 12 km, turnat anul trecut.
Potrivit președintelui CJ de la acea dată, Dorin Birta, care tocmai a mai obținut un nou mandat în aceeași funcție, situația secțiunii de drum a depins de statutul juridic.
”Suntem conștienți că modernizarea acestei porțiuni de drum județean este mult așteptată de către toți șoferii botoșăneni care au nevoie de un traseu de legătură scurt și rapid cu județul Iași. Deși ne-am dorit să putem asfalta DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni, în întregime, încă de anul trecut, acest lucru nu a fost posibil din cauza statutului juridic al celor 2,77 de km care figurau ca fiind drum de piatră, impunându-se astfel întocmirea unui proiect separat. Sunt mulțumit că am ajuns în faza în care scoatem la licitație aceste lucrări și îmi exprim încrederea că dacă totul va decurge conform calendarului de lucrări, până în toamna acestui an vom avea primul strat de asfalt”,
Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, iulie 2020
Din păcate, la jumătate lunii noiembrie, drumul arată la fel, după ce observă din imaginile de mai jos:
(Foto: Radar Botosani Oficial)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 13 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, AUR: Scopul nostru este să ne întâlnim cu cât mai mulți botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024