Pentru că nu au bani pentru ridicarea gunoaielor, mai mulţi primari recurg la măsuri extreme şi încalcă legislaţia de mediu. Într-o comună din judeţul Botoşani, localnicii trebuie să-şi ducă singuri gunoiul câţiva kilometri până la un punct de colectare. În acelaşi judeţ, autorităţile dintr-o altă localitate au amenajat o groapă clandestină de gunoi chiar în centru. Garda de Mediu a dat amenzi, însă primarii nu le-au plătit, anunță Digi24.
În comuna Broscăuţi, Primăria colectează gunoiul numai de la oamenii care locuiesc în centru. Deşeurile ajung, însă, într-o râpă aflată tot în centrul satului.
„S-o depozitat gunoi acolo. S-o mai pus, dar o împins, o venit cu macaraua, cu vola de la primărie şi tot împinge pământul, împinge la vale peste gunoi”, spune o localnică.
Ceilalţi localnici se plâng că deşi au plătit taxa de 25 de lei pe an pentru gunoaie, trebuie să se descurce singuri cu deşeurile. Cei mai mulţi strâng gunoiul în curte şi îi dau foc. Firma care avea contract cu Primăria Broscăuţi refuză să mai ridice gunoiul. Gigă Făbultoc, patronul firmei de salubritate spune că „primăria de la Broscăuți are o datorie de 67.000 de lei, iar gunoiul nu l-am ridicat de patru luni. Firma merge în pierdere, pierde în jur de 2.400-2.500 de lei pe lună.” În localitatea Curteşti, în schimb, localnicii sunt nevoiţi să-şi ducă singuri gunoiul câţiva kilometri la singura platformă de colectare din sat. „Eu am 65 de ani, ce fac, mă duc doi kilometri cu gunoiul? Și am plătit, pe anul ăsta am plătit gunoiul cât mi s-o cerut”, se plânge un sătean. Dumitru Viţel, primarul comunei Curteşti, spune că primăria nu mai poate aduna gunoiul din poartă în poartă, dar „cei care sunt interesați pot face contract cu firma de salubritate și le ia gunoiul de la poartă”. Şeful Gărzii de Mediu Botoşani spune că a încercat în zadar să îi sancţioneze pe primari. Numai la Broscăuţi, edilul a primit o amendă de 30.000 de lei, pe care, însă, nu a plătit-o.
„Voi verifica asta la Curteşti. Noi urmează să mergem la Broscăuţi. Acolo a fost amendată primăria”, spune Răzvan Rotaru, inspector-şef la Garda de Mediu Botoşani. În judeţul Botoşani este construită o groapă de gunoi ecologică la Stăuceni. Deşi este terminată de un an, nici până acum nu s-a organizat licitaţia pentru desemnarea operatorului de gunoi. Autorităţile judeţene spun că acest lucru se va face în toamnă, asta deşi primăriile tot nu vor avea bani pentru serviciul de salubritate
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile