Problema instalației electrice de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Mavromati a fost adusă din nou în discuție de către prefectul Dan Nechifor.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu împreună cu directorul DSP Botoșani vor merge marți la Secția de Boli Infecțioase. Acolo unde sunt probleme cu instalația electrică fiind foarte veche și suprasolicitată.
„O instalaţie care nu are cum să suporte un număr atât de mare de concentratoare. Situaţia este aceeaşi situaţie cu care am început această epidemie, dar la început nu aveam atâtea concentratoare pe care le-am primit din donaţii şi prin Programul Naţional al Guvernului României. Oricât ne-am dori, pandemia nu se termină astăzi şi nici peste o lună şi atunci trebuie să luăm măsuri. Este firesc că o instalaţie proiectată în anii '70-'80 nu poate face faţă unor astfel de situaţii",
Dan Nechifor, prefect.
Prefectul a declarat că în perioada următoare cadrele medicale vor fi instruite de către reprezentanții ISU.
"Ne gândim la decizii dure, pentru că la urma urmei cei care răspund dacă se întâmplă un eveniment nefericit sunt cei care stau la această masă. Am să vorbesc cu colegii mei de la ISU pentru a face anumite instructaje cu cadrele medicale vis-a-vis de ceea ce înseamnă operarea cu oxigen în saloane pentru a nu se întâmpla situaţii de genul celor de la Balş",
Dan Nechifor, prefect
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Amendă de 20.000 de lei și dosar penal pentru un botoșănean: CE avea ascuns în mașină
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Șoferiță prinsă pe bulevard la volanul unei mașini „fantomă”
Oana Sava
Jan 16, 2025
Tânăr pus la pământ, lăsat fără bani și telefon: Polițiștii au deschis un dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile