Expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre pentru organizarea unui referendum privind desfiinţarea judeţului a ajuns luni dimineaţă oficial la Consiliul Judeţean. Consilierii PSD şi PNL doresc ca până miercuri să finalizeze proiectul propriu-zis de HCJ astfel încât la şedinţa ordinară a CJ din 29 iunie să poată fi supus dezbaterii.
USL-iştii aduc în primul rând două argumentele legale pentru consultarea populaţiei. Este vorba de legea 215/2001 a administraţiei publice locale şi legea 3/2000 a referendumului care prevăd că modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se poate face numai prin referendum. Apoi, au identificat şi cinci motive sociale, economice, administrative şi culturale, precum subminarea proiectelor cu fonduri europene, transformarea Botoşaniului într-o zonă periferică a viitoarei regiuni sau pierderea identităţii judeţului Botoşani. Deşi nu ar avea probleme în strângerea semnăturilor necesare promovării proiectului şi adoptării acestuia, consilierii Uniunii încă nu au certitudinea că îl vor introduce în plenul şedinţei din 29 iunie. Şi asta pentru că, deocamdată, nu există nici un motiv oficial pentru promovarea unei astfel de iniţiative. „
Practic am introduce un proiect pentru că a spus Traian Băsescu nişte vorbe. Dar el în fiecare spune spune câte ceva. Până acum ei au venit numai cu declaraţii”, a afirmat
Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele social-democrat al CJ.
Război psihologic pe judeţe
Cu alte cuvinte, nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au adoptat vreun un act normativ privind reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât nu există oficial un motiv pentru organizarea consultării populaţiei. Mai mult, Preşedinţia, Guvernul sau PDL, deşi şi-au anunţat clar intenţia de a reîmpărţi ţara, nu au făcut public nici măcar un proiect de hotărâre în acest sens.
„La ora actuală, dacă este să discutăm legal, nu au fost decât nişte declaraţii ale lui Traian Băsescu şi apoi ale premierului Emil Boc et company”, ne-a declarat
Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele liberal al CJ. În aceste condiţii se aşteaptă să se vadă dacă Guvernul adoptă un act normativ pe această temă sau îşi asumă răspunderea în Parlament până la şedinţa CJ din 29 iulie. Dacă acest lucru se va întâmpla, proiectul va fi probabil discutat, în caz contrar fiind foarte posibil să se renunţe la iniţiativă.