Nemulțumiri salariale și nu numai sunt la mai multe alte instituții din municipiul reședință de județ.
Camelia Socianu, preşedintele Sindicatul Impact a prezentat câteva dintre ele în cadrul ședinței de Dialog Social pentru a putea fi transmise mai departe în vederea soluționării.
„Sunt câteva probleme cu care ne confruntăm în perioada imediat următoare. Una dintre ei este legat de regulamentul de sporuri, având în vedere legea 153 privind salarizarea personalului bugetar care spune clar că de la 1 martie 2018 sporurile pe sănătate și asistență socială se vor acorda în baza acestui regulament. Atât sindicatele din sănătate cât și cei din asistență socială, au avut discuții la ministerul Sănătății și la nivelul ministerului Muncii pe un proiect de regulament de sporuri. Acum să vedem cât de repede poate fi aprobat având în vedere că termenul limită este destul de scurt. Dacă nu se vor mai acorda aceste sporuri s-ar isca probleme grave”,
Camelia Socianu, preşedintele Sindicatului Impact
O altă problemă invocată este aceea a copiilor dați în plasament familial și la asistenții maternali care beneficiază de alocație de plasament. Însă această alocație care nu a mai fost modificată din 2015 în timp ce cheltuielile au crescut. În prezent se acordă 600 de lei pentru copilul fără grad de handicap și 900 de lei pentru cel cu grad de handicap.
„De asemenea, la Directia Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) avem unele probleme privind asigurarea salariilor, nu numai a salariilor ci a întregii activități până la finele anului. Acest lucru nu se întâmplă din cauza Consiliului Județean, să nu se înțeleagă greșit. Este problema standardelor de cost pe beneficiarii din sistem atât pe copii cât și pe adulți, persoane cu dizabilități. Având în vedere că aceste standarde nu au fost actualizate din 2015, între timp au fost majorări salariale dar și creșteri de prețuri. De aceea o sa solicităm și sprijinul dv pentru a face toate demersurile necesare pentru actualizarea standardelor de cost”,
Camelia Socianu, preşedintele Sindicatului Impact
Costică Macaleți, prezent la ședință le-a transmis că de la București s-a transmis că situația salariilor se vor rezolva.
„La întâlnirea tuturor președinților CJ de la București unde participat ministrul muncii, ministrul finanțelor. Noi am trimis situația printr-o notificare prealabilă. Și dna premier și dna ministru ne-a asigurat că se vor da fonduri necesare pentru salarii, inclusiv standardele de cost. Deci s-a discutat în amănunt situația de la DGSPC. Cel puțin așa s-a discutat. Vă transmit ceea ce mi s-a spus”,
a declarat Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean
Rămâne de văzut dacă problemele invocate vor avea ecou mai departe pentru a putea fi rezolvate.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024