Antrenorul lui FC Botoşani, Leo Grozavu, a declarat că îşi doreşte ca elevii săi să treacă cât mai repede peste eliminarea din Europa League şi să obţină prima victorie din campionat, la Timişoara, potrivit Digisport.
„Ne aşteaptă un meci infernal. Ei vin după două înfrângeri şi ne vor aştepta cu săbiile şi cuţitele pe masă. Noi trebuie să ne recuperăm în primul rând moral după eliminarea din Europa League. E clar că vor victoria. La fel şi noi. Nu ştiu dacă m-ar mulţumi un egal pentru că deja avem două şi eu cred că e deja prea mult pentru noi. Am mai spus-o şi în trecut: decât să am două egaluri prefer o înfrângere şi o victorie pentru că tot am mai mult cu un punct. În schimb, orice punct câştigat în Liga 1 este extrem de important”, a spus Leo Grozavu.
Tehnicianul formaţiei botoşănene a precizat că are mai multe probleme de lot.
”Andrei Patache, care acuză o contractură musculară, şi nu a făcut deplasarea la Timişoara, la fel ca şi Paul Batin, care a fost diagnosticat cu entorsă de gradul I. Dan Roman a ajuns la Urgenţe după ce s-a lovit la cap, la antrenamente, alegându-se cu aracada spartă. Plaga i-a fost cusută şi este apt pentru meciul de luni. În schimb, Cabrera şi Neziri ar putea debuta pentru noi", a menţionat Grozavu.
Botoșănenii din două comune își aleg primarii: Guvernul a adoptat DATA alegerilor parțiale
Oana Sava
Jan 16, 2025
VINERI: Se pun în vânzare biletele la meciul Botoșaniului cu CFR Cluj – PREȚURILE
Oana Sava
Jan 16, 2025
Concursuri continuate pentru șase posturi la spitalul orașului - LISTA
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile