Probleme mari cu Sistemul de Garanție Returnare SGR. Ministrul Mediului vine cu detalii de ultimă oră legate de punctele de reciclare.
Într-adevăr, punctele de reciclare au ajuns să fie din ce în ce mai aglomerate. Pe lângă asta, se pare că există niște probleme legate de modul în care se desfășoară activitatea de aici.
Deși până în prezent peste 1,3. miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR), se pare că există niște probleme.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat faptul că sistemul are încă disfuncţionalităţi. În acest sens, au fost luate măsuri drastice, scrie news18.ro.
Oricine întâmpină dificultăți la punctele de reciclare, nu trebuie decât să facă o reclamație. Aceasta se face foarte simplu, fără a fi nevoie de deplasări.
Mai exact, reclamațiile pot fi trimise direct pe Whatsapp, la numărul de telefon 0726.715.142. Ministrul Mediului spune că toți cei care se confruntă cu refuzuri, ori observă nereguli la punctele de reciclare pot face o astfel de reclamație.
Problemele ar urma să fie rezolvate într-un timp scurt. Totodată, autoritățile mai vor să simplifice procesul, astfel încât lucrurile să fie și mai simple pentru români.
Mircea Fechet, ministrul Mediului
„Aceste reclamaţii pe care le vom primi în scris pe Whatsapp vor fi aduse la cunoștința colegilor de la Garda Naţională de Mediu sau de la ANPC şi vor fi remediate şi verificate în cel mai scurt timp posibil. Însă cetăţenii trebuie să ştie că în astfel de situaţii în care sunt trataţi cu refuzul magazinului de a le rambursa garanţia, au cui se adresa. Aveau şi până astăzi, dar încercăm să simplificăm tot acest proces”
(Foto: Jurnaluldesustenabilitate.ro)
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile