Săptămâna trecută au fost emise două ordonanțe de urgență referitoare la masuri fiscale bugetare și la salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar(SIP) Botoşani, Iuliana Nacu a declarat că există câteva prevederi care îi vor afecta pe profesori.
„Ceea ce pe noi ne afectează este ordonanța 90, vis- a- vis de hotărârile judecătorești unde se precizează că începând cu anul 2018 se asigură plata hotărârilor judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2017 având ca obiect acordarea de dobânzi legale. Aceste dobânzi sunt eșalonate începând din 2019 încolo. Deci, nu este cazul nostru deoarece la noi dobânzile au fost cuprinse direct în dispozitivul sentințelor începând cu 2009 și care au fost eșalonate până în 2016. Pentru noi acele dobânzi reprezintă restanțele la plata sentințelor judecătorești”,
Iuliana Nacu, lider SIP Botoşani.
Iuliana Nacu crede se va merge în continuare pe executare silită pentru a se recupera aceste sume.
Mai există în această ordonanță câteva precizări precum asigurarea a unei prime de vacanță sub forme de vouchere. În anul 2017 profesorii nu au beneficiat de aceste vouchere.
De asemenea, liderul sindical a menționat că de la 1 ianuarie 2018 și până pe 31 decembrie 2018 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024