Sala mare a Instituţiei Prefectului a găzduit miercuri, 28 noiembrie 2012 o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai patronatelor şi instituţiilor de la Botoşani având ca scop o mai bună colaborare între agenţii economici şi instituţiile care au rol în verificarea şi îndrumarea acestora în relaţiile cu salariaţii.
Au luat parte la întâlnire prefectul Costică Macaleţi, administratori ai unor firme private precum şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Pe de o parte au fost prezentate de inspectorii muncii principalele probleme pe care le depistează în cadrul controalelor la agenţii economici cum ar fi necunoaşterea legislaţiei în vigoare, lipsa controlului periodic medical, neacordarea drepturilor salariale, neîntocmirea contractului legal de muncă, lipsa echipamentelor de protecţie a muncii sau netransmiterea la ITM a datelor privind Registrul Unic de Evidenţă a Salariaţilor. „
O parte din angajatori, susţin faptul că se lovesc de dificultăţi economice şi se mai întârzie plata salariilor. Noi ca şi instituţie de control în momentul în care, cu precădere la sesizări, în cazul în care întâlnim întârzieri la plata drepturilor salariale sau refuzuri avem competenţa de a dispune măsuri reparatorii cu anumite termene de realizare. În cazul în care angajatorul refuză, este pasibil de sancţiuni”, a spus
Leonard Kohut, inspector şef adjunct control relaţii de muncă ITM.
În cazul reprezentanţilor AJOFM aceştia au afirmat în cadrul şedinţei că problemele întâmpinate fac referire la nedeclararea de către angajatori a locurilor de muncă vacante în termen de cinci zile de la vacantarea lor însă pe parcursul anului în curs, corpul de control al instituţiei nu a aplicat nici o sancţiune. De cealaltă parte, singura nemulţumire a patronatelor a fost privitoare la obligaţiile financiare la bugetul de stat din partea agenţilor economici dar şi viceversa, respectiv lucrări efectuate dar nedecontate de stat. În astfel de situaţii, datoriile înregistrate de agenţii economici din lipsă de lichidităţi sunt majorate din cauza accesoriilor care curg în timp ce, la plăţile întârziate de stat nu sunt calculate penalităţi.
CITEŞTE:
Manuela Zarug atac la fostul prefect şi invitaţii „politice” la şedinţe