Un judecător le cere colegilor din cadrul Curții de Apel Iași să dispună anularea unui act extrem de important.
Este vorba despre Ordonanța Militară nr. 1 din acest an, emisă după constatarea pandemiei cu coronavirus. Decizia care urmează a fi emisă de magistrații ieșeni ar putea avea un efect la nivel național
Odată cu apariția pandemiei de coronavirus, guvernele din lumea întreagă au luat măsuri de neconceput pentru cei mai mulți dintre oameni în vremuri normale. Sub „umbrela” terorii create de apariția acestui virus ce poate fi letal, și autoritățile din România au decis instaurarea stării de urgență și, odată cu aceasta, și legiferarea unor ordonanțe militare, scrie BZI.
Însă mulți sunt cei care au sesizat că aceste ordonanțe pot fi considerate discrimatorii, chiar și pe timp de stare de urgență, când unele drepturi, în mod normal considerate protejate prin Constituție, sunt ignorate de autorități.
În contextul actual, unii români au, totuși, curajul de a-și apăra drepturile, chiar dacă acest lucru presupune „a se lua la harță” cu Guvernul României. Doi bărbați, un judecător din Bacău și un pensionar din Iași, au decis să conteste recent la Curtea de Apel Iași prevederile ordonanțelor militare emise până acum de Ministerul Afacerilor Interne, șapte la număr.
Chiar un magistrat a fost cel care a decis să dea în judecată Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, Ioan Petrescu, judecător la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Bacău, le cere colegilor de la instanța similară din Iași să dispună anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, emisă în urmă cu câteva săptămâni.
„Sunt creștin-ortodox practicant și solicit anularea parțială a Ordonanței Militare nr. 1, respectiv a articolului 2 din document, tocmai din acest motiv”,
a arătat Ioan Petrescu în cererea adresată instanței de judecată ieșene.
Mai exact, judecătorul din Bacău contestă interdicția de a participa la evenimente religioase. Judecătorul a mai susținut că, în această perioadă, în care se apropie Sărbătorile Pascale, extrem de importante pentru toți creștinii, vrea să își exercite dreptul de a participa la manifestările cu caracter religios.
De remarcat este faptul că solicitarea a ajuns la Curtea de Apel Iași deoarece reclamantul este judecător la instanța similară din Bacău. Potrivit legislației, solicitarea acestuia nu putea fi depusă la instanța în cadrul căreia activează ca magistrat, astfel că ea a ajuns pe mesele colegilor din Iași.
Chiar dacă solicitarea abia a fost depusă la sediul instanței, Curtea de Apel Iași a decis ca primul termen de judecată al procesului să aibă loc pe data de 14 aprilie 2020. Astfel, nu este exclus ca o sentință să fie emisă într-un termen foarte scurt. Interesant e faptul că verdictul ar putea avea un efect la nivel național, creând un precedent peste care ar fi greu de trecut.
Ordonanța Militară nr. 1 a fost emisă pe data de 17 martie 2020 și privește adoptarea unor măsuri de primă urgență, referitoare la aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri. Ordonanța a fost aprobată de către premierul României, Ludovic Orban.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024