Federaţia Asociaţiilor de Proprietari (FAP) a atacat în instanţă ordinul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) privind facturarea energiei termice în blocurile cu mai multe surse de căldură. Porivit acestuia, posesorii de centrale ar urmă să plătească şi ei pentru ţevile care le trec prin apartamente şi pentru cele de la subsol.
Conform unor calcule preliminarii făcute de societăţile care se ocupă acum de defalcarea consumurilor, botoşănenii care nu sînt racordaţi la Termica vor ajunge să plătească între 30% şi 50% din totalul căldurii furnizate într-un bloc. FAP crede că este total incorect ca oamenii care nu au nici o relaţie comercială cu societatea de termoficare să fie puşi la plată şi de aceea a atacat ordinul ANRSC 343/13 iulie 2010. „Ţi-am cerut pentru părţile comune? Ţi-am cerut să îmi încălzeşti subsolul? M-am dus şi am încheiat un contract să-mi încălzeşti părţile comune? Nu! Şi atunci de ce mă obligi la aşa ceva?”, este poziţia lui Petrică Butnaru, preşedintele FAP. Acesta a luat legătura cu omologii din Tîrgu Mureş, care au deschis de mai multă vreme un proces pe această temă pentru a vedea ce acte i se vor solicita în instanţă.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024