Marți, 6 decembrie 2016, ora 10:00. Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, judecat pentru fapte de corupție alături de proaspătul socru, are o nouă înfățișare la Tribunalul Botoșani. Vine însoțit de fiu și tatăl bolnav care în timpul audierilor a luat medicamente. Și armata de avocați, firește.
Pentru ședința de astăzi, începută la ora 10:00, instanța a programat doi martori spre audiere, șoferul de la Consiliul Județean, Ștefan Codău, persoană cheie în dosar prin prisma implicării în demersurile pentru construcția casei din Aleea Pajiștii și Elisei Grigoreanu, cumnatul omului de afaceri Marcel Bârsan, prin firma căruia s-ar fi efecuat efectiv lucrările.
S-a prezentat la proces doar Ștefan Codău, șoferul de la CJ, care a fost și consilier la cabinetul de președinte al lui Florin Țurcanu, ”copilul de casă„ după cum l-a denumit fostul conducător al județului.
Elisei Grigoreanu a trimis cerere de învoire motivată de faptul că pe data de 6 decembrie 2016, de la ora 10:00 trebuia săă participe la o licitație pentru vânzarea materialului lemnos.
Până să se treacă la audierea șoferului, apărătorii lui Florin Țurcanu, patru la număr la acest termen, au expus mai multe solicitări către instanță, cuprinse într-o listă, prin care s-a solicitat audierea unor martori noi sau solicitarea de documente de la instituțiile statului.
Fiecare revendicare în parte a fost discutată și explicată de avocați în cadrul ședinței publice.
Înainte de începerea efectivă aceștia și-au reiterat solicitarea prin care jurnaliștii să nu aibă acces la înfățișările de la proces, motivul fiind fotografierea unor ipostaze de la precedentul termen. Judecătorul a consemnat solicitarea avocaților.
Prima cerere a apărării a fost audierea martorilor de funcții din cadrul Consiliului Județean, de la vicepreședinți la secretarul județului și alți funcționari, până la primarii din teritoriu din mandatul trecut.
Aceștia ar fi urmat să fie întrebați dacă au asistat la orice fel de discuții privitoare la alocări de fonduri, în special pentru primăriile Avrămeni și Dângeni, unde Florin Țurcanu i-ar fi intermediat contracte de lucrări lui Marcel Bârsan, drept recompensă pentru casa construită pe numele lui Aristomel Anușcă, tatăl deputatului Roxana Anușcă.
Apărarea a explicat că, prin audierea celor aproximativ 20 de martori propuși, din cadrul CJ sau primari, instanța ar fi avut acces la un cadru extins al declarațiilor pentru a se acoperi toată paleta din dosar, după ce procurorii DNA ar fi limitat unele detalii la probe limitate.
Mai mult, unul dintre avocați a arătat că, la faza de urmărire penală, lui Florin Țurcanu i s-au adus la cunoștință faptele pentru care este acuzat extrem de târziu și pe atunci nu a avut parte de prezența unui avocat pentru administrarea probelor.
Au concluzionat că nu doresc să sufoce instanța cu martori în exces ci doar o bună înfrăptuire a actului de justiție. De asemenea, s-a cerut înaintarea unei adrese către Consiliul Județean pentru punerea la dispoziție a stenogramelor ședințelor, iar dacă înregistrările se dovedesc a fi de folos, să se stabilească și o serie de martori din lista extrem de amplă pregătită de avocați.
Judecătorul a respins cererea, mai puțin partea cu stenogramele ședințelor Consiliului Județean unde a rămas în pronunțare.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024