Două ore aproximativ au durat audierile de la ultimul termen al procesului în care este judecat fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu. Trei martori au fost citați, doi au fost audiați, al treilea va fi adus cu jandarmii luna viitoare.
Procesul care se judecă la Tribunalul Botoșani a ajuns din nou într-un moment cheie. Astăzi, 2 octombrie 2018 a fost reaudiat, a treia oară fără declarațiile de la DNA, Ștefan Codău, șoferul de la Consiliul Județean.
El a fost „personajul” principal în edificarea casei din Aleea Pajiștii pentru familia Țurcanu – Anușca și pentru a o vreme (mai bine de jumătate de an) chiar a locuit acolo. Tot el a fost cel care s-a ocupat în bună parte de monitorizarea lucrărilor, unele plăți, alegerea mobilierului sau electrocasnicelor și inclusiv creionarea unei schițe de proiect pe hârtie.
Ștefan Codău nu și-a schimbat cu mult declarațiile de la termenul anterior la care a fost audiat de alt judecător și a povestit din nou, cum a ajuns să se implice în construcția casei de lângă Alfa Land.
Tot el a fost cel care a discutat cu Marcel Bârsan aspecte legate de lucrări sau cu Aristomel Anușcă și Florin Țurcanu, despre evoluția acestora.
Ștefan Codău a povestit în instanță și faptul că de câteva ori a primit bani de la omul de afaceri Marcel Bârsan pentru lucrările efectuate de Cornell’s Floor în contul firmei paravan Paltinul, sumele cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei fiind depuse la bancă de Aristomel Anușcă, el având calitate de însoțitor.
„Muncitorii erau de la Cornell’s Floor, însă contractul era pe Paltinul”, a explicat Ștefan Codău motivul pentru care erau emise facturi de lucrări de pe o firmă pe alta.
Tot el ar fi plătit o parte din mobilier sau porțile din fier, cu sume, după cum a precizat, provenind de la Marcel Bârsan, în mai multe tranșe.
Avocatul lui Florin Țurcanu, Vasile Tudor a întrebat martorul dacă după prima declarație dată în instanță a făcut obiectul unei anchete DNA, iar răspunsul a fost pozitiv.
„În urma declarației dată în 6 decembrie 2016 am făcut obiectul unei anchete DNA pentru mărturie mincinoasă în urma căreia mi s-a aplicat amendă penală”,
A relatat Ștefan Codău
Avocatul a insistat și l-a întrebat dacă a existat un al doilea dosar la DNA pentru infracțiunea de „favorizare a infractorului”, răspunsul fiind și de această dată pozitiv. La cel de-al doilea soluția a fost de clasare. Răspunsurile au fost consemnate în declarația dată astăzi în fața instanței.
Și nu în ultimul rând, Ștefan Codău care a jucat un rol de intermediar în această afacere a fost întrebat cum a ajuns să primească sume de bani de la Marcel Bârsan pe care să i le dea lui Aristomel Anușcă și de ce, cele două părți nu făceau acest lucru în mod direct.
„Nu era conștient martorul că poate intra la complicitate, la săvârșirea unei infracțiuni”, a întrebat avocata lui Aristomel Anușcă.
- „Acum, când mă gândesc, îmi dau seama că da”, a fost răspunsul.
La termenul de astăzi a mai fost audiat arhitectul șef al Primăriei Botoșani, Dan Sandu. Nu a ajuns Andrei Leonte, fost consilier la cabinetul de președinte al lui Florin Țurcanu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024