Procesul în care sunt judecați șefi și funcționari din Primăria municipiului Botoșani a început cu un prim termen stabilit pentru ziua de 16 ianuarie 2018, după înfățișarea din camera preliminară de anul trecut.
Au fost prezenți la acest prim termen toți inculpații din acest dosar, respectiv primarul Cătălin Flutur, Adriana Zăiceanu, city manager în cadrul Primăriei, secretarul suspendat Ioan Apostu, Constantin Cezar Puiu, şef al Serviciului Patrimoniu și Mihaela Gontineac jurist la acea vreme.
Primarul Cătălin Flutur a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în cazul redevenței de la Uvertura Mall.
La primul termen, judecătorul prezent a solicitat o amânare în condițiile în care judecătorului care i-a fost repartizat în sistem computerizat acest dosar, Lilioara Toporăscu, s-a pensionat între timp.
Urmează ca până pe data de 13 februarie 2018, dosarul să fie preluat de un alt magistrat.
O mare parte dintre persoanele trimise în judecată sunt reprezentate de fostul prim procuror, Cristian Popovici, în timp ce Cătălin Flutur de avocatul Vasile Tudor.
„Repartizarea dosarelor se face prin intermediul calculatorului, în mod aleatoriu. Calculatorul nu are de unde să ştie când se pensionează judecătorul”,
Cristian Popovici, avocatul mai multor inculpați din acest dosar
Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de patru angajaţi din primărie, fiind acuzat că a diminuat ilegal redevenţa pentru un contract de concesiune încheiat pentru perioada 2006-2011 pentru terenul pe care s-a construit Uvertura Mall.
Prejudiciul stabilit de anchetatori, din bugetul local este de peste 2 milioane de lei noi.
În acest dosar au fost trimişi în judecată, în acelaşi dosar, Adriana Zăiceanu, Cezar Puiu, Mihaela Gontineac şi Ioan Apostu pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.
Primarul Cătălin Flutur împlineşte astăzi vârsta de 55 de ani.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024