După mai bine de o oră în care nimeni nu a intrat și nu a ieșit din cabinetul președintelui Consiliului Județean, în jurul orei 11:45, procurorii Direcției Naționale Anticorupție și Direcției Generale Anticorupție au părăsit biroul Doinei Federovici.
Au fost în total șase persoane care au plecat în două grupuri, însoțite fiind de doi jandarmi cu cagule.
Anchetatorii nu au oferit informații despre investigații, însă la câteva minute după ei a ieșit șefa CJ care a precizat că, deși i s-au făcut perchiziții inclusiv acasă, CJ nu este vizat de anchetă și nu s-a ridicat vreun document nici de la domiciliu, nici de la Consiliul Județean.
Imediat însă, Doina Federovici a plecat spre sediul PSD Botoșani, acolo unde de asemenea se desfășoară percheziții.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile