Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A) - Centrul Judeţean Botoșani aduce la cunoștința producătorilor agricoli că in data de 12 aprilie 2017 s-a publicat Hotararea de Guvern nr. 211 /05.04.2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte .
Aceasta se va face din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor, se arată într-un comunicat de presă.
Cererile se depun la APIA Centrul judeţean Botoșani până la data de 2 mai 2017 inclusiv.
Conditii de acordare:
Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) deţin un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație;
b) au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.
Pentru obținerea ajutorului financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000 al Consiliului și al Parlamentului European;
b) produc și livrează/vând direct lapte, la data depunerii cererii.
Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.
Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială sau o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal/împuternicit legal pentru persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală /întreprindere familială
b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
c) copie de pe pașaportul fiecărei vaci de lapte;
d) copie de pe prima și ultima pagină a RIE, din care să reiasă numărul de vaci de lapte existente în exploatație la data depunerii cererii;
e) extras RNE care atestă numărul de vaci lapte, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, detaliat pe crotalii;
f) după caz: copii de pe facturi sau de pe file din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare a valorii aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, care să ateste livrarea/vânzarea directă a minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
g) pentru a face dovada livrarii/vanzarii directe a laptelui, la data depunerii cererii, unul din următoarele documente, după caz:
(1) copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;
(2) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzare directă datată în anul 2017;
(3) copie de pe cel puțin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puțin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat în anul 2017 pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică;
(4) copie de pe cel puțin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017 pentru PFA, II, IF şi PJ.
h) dovadă cont activ bancă/trezorerie.
Documentele prevăzute lit. a) - d) sunt prezentate în original şi copie, în vederea certificării de reprezentantul centrului judeţean al A.P.I.A.,prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”. Documentele prevăzute la literele f) și g ) se certifică de către solicitant prin însrierea sintagmei „conform cu originalul”, datate și semnate /ștampilate, după caz .
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024