Este o problemă de siguranță a utilizatorului. În anumite circumstanțe nefavorabile, poate produce accidentarea celui care îl utilizează.
Iar clienţii care au achiziţionat acest produs sunt rugaţi să nu îl mai folosească.
Kaufland a anunţat, joi seară, că retrage din magazine produsul ”Newcential – Benzi pentru antrenament”, la care există posibilitatea desprinderii cuplajului.
Clienţii pot returna produsul în orice magazin, chiar dacă nu mai au bonul
Kaufland retrage voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor, produsul ”Newcential – Benzi pentru antrenament”.
Produsul s-a aflat la vânzare în magazinele Kaufland începând cu 6 ianuarie 2021, scrie Capital.
”La acest articol există posibilitatea desprinderii involuntare a cuplajului în anumite circumstanţe nefavorabile. Astfel, există un pericol de accidentare în timpul utilizării articolului.
Clienţii care au achiziţionat acest produs sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească.
Pentru a proteja siguranţa consumatorilor, Kaufland a reacţionat imediat şi a retras de la vânzare produsul menţionat, din lotul cu numărul 1234261-4020”, a transmis compania.
Cei care au cumpărat acest produs se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Pentru informaţii, clienţii au la dispoziţie numărul de telefon al Centrului Relaţii Clienţi, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din reţelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 – 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Feb 07, 2025
Apel la 112 pentru un botoșănean în flăcări găsit pe marginea drumului
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Gabriela Erdic
Feb 07, 2025
Bani către primării „împărțiți” pe hârtie: Matematica asta nu am inventat-o eu
Oana Sava
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile