Prețurile la cafea, ciocolată și aur sunt mai mari ca niciodată. La nivel internațional, cetățenii vor plăti mai mult pentru produsele care vor deveni în scurt timp un lux.
Cafeaua, ciocolata și aurul au înregistrat scumpiri record în 2024, iar lucrurile vor sta la fel și în acest an.
Anul trecut, producătorii s-au confruntat cu prețuri ridicate pentru boabele de cacao care au produs ecou în cel al ciocolatei de la raft. Disponibilitatea boabelor de cacao pe piață va fi dramatică și în 2025. Stocurile au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, ceea ce va face ca boabele de cacao să fie din ce în ce mai scumpe, conform bzi.ro.
Prețurile nu numai că au depășit nivelul de 10.000 de dolari pe tonă, dar au fost înregistrate momente când tarifele au fost chiar peste nivelul de 12.000 de dolari pe tonă. Ciocolata nu numai că este mult mai scumpă în acest moment, dar probabil va deveni o delicatesă, având în vedere că producătorii nu mai au de ales și vor transfera costurile către consumatori.
Și cafeaua, băutura preferată a multora dintre noi, este mai scumpă ca niciodată. Prețurile cafelei Arabica au ajuns la cele mai mari niveluri înregistrate în ultimii 50 de ani. Concret, cafeaua a ajuns să coste 400 de cenți pe kilogram – adică de 4 ori mai mult decât în 2020. Brazilia este cel mai mare producător de Arabica din lume, în timp ce în cazul Robusta, liderul este Vietnamul. Și prețul aurului a crescut în ultimii ani.
În 2025, specialiștii economici susțin că aurul va avea prețuri uriașe pe gram.
Cafeaua, băutura preferată a românilor, se scumpește din nou în 2025, pe fondul unui cumul de factori precum schimbările climatice, perturbările lanțurilor de aprovizionare și presiunile economice globale. Schimbările climatice influențează negativ culturile, reducând producția și calitatea recoltei.
În același timp, criza containerelor și costurile de transport mult mai mari au agravat dificultățile de aprovizionare. Pe lângă problemele climatice, industria cafelei se confruntă și cu o criză de inovație. Îmbunătățirea productivității este esențială pentru a ține pasul cu cererea globală.
Prețul boabelor de cafea Arabica și Robusta a atins niveluri record în 2024. În decembrie, prețul boabelor de cafea Arabica a atins un nivel istoric, în timp ce Robusta, varietatea mai accesibilă, aproape și-a dublat prețul, ajungând la 5.694 dolari pe tonă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024. De anul acesta, iubitorii de cafea din România vor plăti câțiva lei în plus pentru aromata băutură.
Prețurile vor diferi în funcție de tipul de cafea. Analiştii economici se aşteaptă la o creştere de aproximativ 40% a preţurilor din cauza deficitului de boabe de cafea. Prețurile cafelei Arabica au înregistrat o creștere semnificativă de aproape 75% de la începutul anului, iar acest tip de cafea a devenit una dintre cele mai performante materii prime în 2024.
Cert este că românii și nu numai, vor plăti din ce în ce mai mult pentru cafeaua preferată, pentru ciocolată sau pentru bijuterii din aur, care ar putea deveni un lux pentru mulți consumatori.
Reduceri aniversare de până la 60% la Aurora Multimarket!
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
ULTIMĂ ORĂ: O rulotă a luat foc, intervenție rapidă a pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
Mii de botoșăneni salvați de echipajele SMURD, de la răniți în accidente la intoxicații și arsuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile