O profesoară de etnie romă din Botoşani a reuşit în aproape trei decenii de activitate să contribuie substanţial la integrarea şi reducerea abandonului şcolar în rândul elevilor de etnie romă. Pentru activitatea sa a fost decorată de statul român.
Petronia Scripcaru este un profesor de limba rromani, din judeţul Botoşani, cu o carieră de 20 de ani în sistemul educaţional. În plus este şi inspector pentru minorităţi naţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Din 2002, Petronia Scripcaru a reuşit să facă adevărate minuni pentru a creşte nivelul de educaţie al comunităţii rome, dar şi pentru integrarea elevilor din cadrul acestei etnii în şcolile de masă.
A contribuit cu zeci de proiecte la şcolarizarea etnicilor romi şi convingerea părinţilor să pună pe primul loc educaţia copiilor. Pentru contribuţia sa, Petronia Scripcaru a fost decorată de reprezentanţii statului român cu „Meritul pentru Învăţământ” în gradul de cavaler, scrie Adevărul.
Petronia Scripcaru a intrat în sistemul educaţional românesc, ca profesor de limba rromani, în anul 2002. În acel moment, puţini romi botoşăneni ajungeau să treacă de opt clase. Doar trei etnici romi erau înscrişi la liceu.
În anul 2021, după numeroase proiecte şi o muncă asiduă de schimbare a mentalităţilor, unde Petronia Scripcaru a avut o contribuţie decisivă, s-a ajuns la 2500 de elevi romi care urmează cursurile liceale în tot judeţul Botoşani.
„A crescut foarte mult numărul copiilor de etnie romă şcolarizaţi. La nivel judeţean, acum, sunt peste 2500 de romi cu identitate asumată. A fost un efort susţinut, muncă multă, dar eu nu consider că am făcut ceva deosebit sau ieşit din comun. Sunt un profesor simplu care a făcut ceea ce este normal şi ceea ce m-au învăţat oamenii mai buni ca mine. Educaţia este prioritatea mea”,
spune Petronia Scripcaru.
Este cunoscut faptul că în comunităţile rome, din multe zone din ţară, abandonul şcolar este ridicat. De altfel, inclusiv la Botoşani, aşa cum mărturiseşte şi Petronia Scripcaru, până în 2002, doar câţiva membri ai etniei ajungeau să aibă mai mult de opt clase. Profesorul botoşănean spune că pe de o parte sunt de vină şi autorităţile locale, în comunităţile foarte sărace dar şi anumite tradiţii sau cutume.
„Depinde de statutul social al fiecărei familii de romi. Dar şi cât de mult se implică autorităţile locale în ajutorarea acelor persoane de etnie romă, să-i facă, într-un fel, să înţeleagă că este importantă educaţia şcolară . Sunt care îşi doresc să-şi ducă copiii la şcoală, dar din păcate situaţia materială nu-i ajută. În alte cazuri, cutumele, în foarte mică măsură tradiţia, îi determină să nu-şi trimită copiii la şcoală”,
spune Petronia Scripcaru.
Pe lângă activităţile de şcolarizare şi integrare, Petronia Scripcaru militează şi pentru păstrarea tradiţiilor autentice în cadrul comunităţii rome. Şi cu ajutorul păstrării şi transmiterii limbii materne. Eforturile profesorului botoşănean s-au tradus prin numeroase premii obţinute de elevii romi la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale de limbă rromani, arată sursa citată.
„Pentru mine limba rromani înseamnă totul, cel mai frumos şi mai liber mod de a mă exprima. Consider că dacă îţi vorbeşti limba maternă şi transmiţi mai departe semenilor tăi şi tradiţiile, istoria, te face să fi un om sănătos. Este o mândrie pentru că vreau să arăt tuturor că etnia romă are şi lucruri foarte bune, oameni de seamă care fac cinste României. Am avut numeroase rezultate cu elevii la olimpiadele de limbă romani. Inclusiv un premiul I naţional cu nota 10. Am avut numeroase rezultate şi la olimpiadele internaţionale de limbă rromani”,
adaugă Petronia Scripcaru.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024