Marți, 9 mai 2023, la Instituția Prefectului a fost marcată Ziua Europei de către elevi și profesori.
De asemenea, s-a vorbit și despre Ziua Independentei României sărbatorită tot pe 9 mai. Inspectorul școlar Loredana Ciobanu a oferit o lecție de istorie în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Profesorul de istorie de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Loredana Ciobanu, a prezentat principalele evenimente care au contribuit la independența României.
„Independența a fost obținută în 1877, a fost proclamată în 1877 și recunoscută international în 1878. Acestea sunt datele. Parcursul a fost însă destul de dificil, sinuos aș zice. Secolul al XIX-lea a fost un secol al transformărilor, al căutărilor politice și legislative menite să aducă spațiului românesc și poporului român un cadru modern de organizare”,
Loredana Ciobanu, inspector.
Mai apoi, a amintit de crearea Statului Român Modern a lui Alexandru Ion Cuza, despre reformele domnitorului, dar și de Constituția din 1866.
Ca atare:
„Era timpul astfel pentru ca diplomații români să se gândească la un nou obiectiv național și anume independența de stat. Au încercat să o obțină pe cale diplomatică, nu au reușit însă acest lucru. Independența noastră a fost posibilă în contextul unui război ruso-turc declanșat în aprilie 1877”,
Loredana Ciobanu, inspector.
Proclamarea independenței României s-a făcut pe 9 mai 1877, însă recunoașterea internațională a avut loc mai târziu.
Mai apoi, a făcut referire la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial care a însemnat un moment important în Europa.
„Pentru noi cei de azi este un moment pe care ar trebui să îl prețuim gândindu-ne la sacrificiul milioanelor de oameni care au fost pe câmpul de luptă în încercarea de a apăra idealuri, valori. Acum știți cum e diplomația are multe capcane și nu putem să trece peste ele. Ziua Victoriei a adus în Europa de Vest libertatea, pacea, democrația, în Europa de Est însă lucrurile nu au stat la fel. Europa de Est a stat sub influența comunistă și sub influența Rusiei Sovietice”
Loredana Ciobanu, inspector.
Spre finalul discursului, cadrul didactic a susținut că toți ar trebui să ne cunoaștem istoria.
„Să reflectăm la ceea ce s-a întâmplat în trecut și să înțelegem cum funcționează mecanismele puterii. Și cel mai important, cred că ar trebui să învățăm să promovăm valori precum pace, libertate și democrație””,
Loredana Ciobanu, inspector.
Discursul integral poate fi urmărit în video de mai jos.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile