A studiat istoria, a educat generații de elevi, dar este pasionată și de carte și lectură. Fiul ei a cântat alături de Virgil Ianțu, în trupa lui Ștefan Bănică Jr., dar și în Corul Madrigal.
Zenovia Pavlică s-a născut în județul Botoșani. Marți seara s-a aflat în platoul emisiunii ”Câștigă România”, singurul concurs de cunoștințe generale din România, al cărui amfitrion este carismaticul Virgil Ianțu.
A absolvit Facultatea de Istorie - Filosofie în cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”. A ales să devină profesoară și s-a dedicat o viață întreagă educării elevilor. Atrasă de carte și de lectură, Zenovia Pavlică locuiește în prezent în București.
”Frumosul ei nume, Zenovia, este unul dintre numele vechi românești, de origine greacă și care înseamnă ”viață de la Dumnezeu”. Pasionată de literatură și de călătorii, regretă că nu a reușit să călătorească cât și-ar fi dorit. Este amabilă, sociabilă, o bună gospodină și are mari emoții pentru întâlnirea cu Virgil Ianțu”,
au spus despre ea producătorii emisiunii.
Astăzi este pensionară, însă gândul merge tot către elevii ei, pe care nu vrea să îi dezamăgească.
Cunoștințele generale ale doamnei profesoare s-au dovedit a fi, însă, solide.
Iar la runda a treia, județul de baștină pare să îi fi purtat și mai mult noroc, pentru că Zenovia Pavlică l-a ales drept județ de plecare. Nu înainte de a vorbi la superlativ despre Botoșani, unde nu a mai reușit să ajungă de la declanșarea pandemiei, dar de care îi este dor: ”Orașul este superb, este ca o stațiune, invit pe toată lumea”.
”Dacă eu sunt moldoveancă, dacă moldovenii sunt așa de huliți în București, voi alege Botoșaniul, din patriotism, acolo unde se agață harta în cui”, a spus apoi profesoara în runda a treia, mândră de originile ei moldovenești. Zenovia Pavlică a răspuns fără greșeală la primele șase întrebări, astfel că, potrivit regulamentului concursului, și-a dublat suma pe care o acumulase în urma răspunsurilor corecte pe care le dăduse până atunci.
Fiul Zenoviei Pavlică, Bogdan, este născut tot în Botoșani. A studiat pianul, trăiește de asemenea în București, iar în prezent este redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune. A cântat alături de Virgil Ianțu (cu care a fost și coleg de facultate) backing vocals în trupa lui Ștefan Bănică Jr. (The Fifties), dar și în Corul Madrigal.
Chiar dacă a avut doi competitori bine pregătiți, Zenovia Pavlică a câștigat ediția de marți, astfel că în această seară, de la ora 20.00, pe TVR2, o putem vedea într-o nouă ediție, cu alți doi concurenți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Tânărul din Botoșani care a lăsat chitara pentru medicină: E nevoie sa fim un exemplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024