Atât părinții cât și profesorii duc o luptă crâncenă cu abandonul școlar din mediul rural.
Din ce în ce mai mulți elevi renunță la școală pentru a putea munci, deoarece ajung să meargă flămânzi la ore.
„Sunt dimineți în care îi văd pe copii că se țin cu mâna de burtică și când îi întreb ce au, aflu că nu au mâncat nimic de ieri. Sunt copii care în clasa a VII-a sau a VIII-a abandonează pentru că au apucat deja să meargă să lucreze cu ziua și odată ce văd că pot câștiga un ban, lasă școala”,
Marilena Popescu, profesoara de matematică și directoarea școlii din Bălțați.
Marilena Popescu vine din Botoșani. De mică a visat că va face Medicina însă, prin clasa a IX-a a aflat câte ceva din secretele profesiei de avocat. Într-un final a ales să studieze Matematica, deși era olimpică pe țară la limba română. A ajuns la Iași, unde a absolvit Facultatea de Matematică și apoi a predat în mai multe școli, chiar și licee din Iași și din împrejurimi. La Bălțați a ajuns făcând schimb de catedră cu un coleg și după primele ore ținute la școala din sat și-a dat seama că nu mai poate pleca. Sunt aproape 20 de ani de atunci și spune că aici e cea mai mare nevoie de ea.
„Au tot fost oportunități, dar m-am lipit de comunitatea de aici. Și cum altfel? Avem multe probleme și provocări, dar rezultatele mă fac să-mi doresc să continuu”,
Marilena Popescu, profesoara de matematică și directoarea școlii din Bălțați.
Deși se află la numai 35 de kilometri de Iași și la 10 kilometri de Târgu Frumos, Bălțați e o comună cu destul de multe probleme, inclusiv cu familii destrămate și părinți plecați în străinătate sau care se confruntă cu multe probleme financiare. Școala din Bălțați ar fi una mare, formată din cinci structuri, însă nu are suficienți copii. Sunt până în 500 de elevi înscriși în toate cele trei cicluri de învățământ: preșcolar, primar și gimnazial. În școală învață atât copii olimpici, cât și copii care abandonează școala pentru că trebuie să meargă la muncă sau pentru că, pur și simplu, nu au cu ce să se încalțe sau să se îmbrace, scrie dcnews.ro
„Facem toate eforturile să-i ținem la școală, organizăm tot felul de proiecte și programe, suntem în PNRAS, strângem fonduri să renovăm școala, avem un laborator de informatică, laptopuri noi, calculatoare primite de la un fost profesor care a putut facilita donația, însă, în final abandonul școlar tot se ridică la 3-4% pe an”.
Marilena Popescu, profesoara de matematică și directoarea școlii din Bălțați.
Deși există și un consilier școlar, munca cea mai mare trebuie dusă cu părinții care apreciază mult mai mult două brațe bune de muncă acasă decât educația.
„Am avut un băiețel care anul acesta a abandonat. Până acum ne-am luptat mult cu el să-l ținem la școală, însă nu am avut sorți de izbândă. La corigență, în vară, nu s-a prezentat pentru că era plecat la muncă”.
Marilena Popescu, profesoara de matematică și directoarea școlii din Bălțați.
Astfel a intrat și în campania Împreună pentru școala noastră, organizată de Narada și alături de alte 59 de școli din țară va organiza un târg cu strângere de fonduri. Și-a propus ca la târgul de pe 18 decembrie, împreună cu alte 59 de școli din țară și prin intermediul donațiilor de 5 euro pe lună, parte din această campanie, să strângă fonduri suficiente pentru schimbarea mobilierului în cele cinci grupe de grădiniță.
„Celelalte structuri au mai fost unele reabilitate, altele cârpite prin diferite programe. Însă, grădinițele nu intră în niciun program și nu le putem lăsa așa. Avem nevoie de mobilier nou, modern și de materiale didactice”. De la grădiniță se formează gustul pentru învățătură și aici se pun primele cărămizi ale educației, este de părere Marilena Popescu, spunând, de asemenea, că „atât timp cât avem încredere în copii, în forțele lor și îi sprijinim, o să fie minunat. Eu asta încerc să fac cu proprii copii, dar și cu cei de la școală”.
Marilena Popescu, profesoara de matematică și directoarea școlii din Bălțați.
Însă Marilena Popescu știe că poate reuși ca într-o bună zi să rezolve problema abandonului, dar și multe altele. Până atunci scrie proiecte și include școala și copiii în tot felul de programe.
Pentru articolul întreg, click AICI
sursă foto: depositphotos.com
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile