Virusul care a dat mapamondul peste cap a mai făcut o victimă la Botoșani. De această dată este vorba de un inspector școlar.
Liliana Chira, inspector de informatică, a încetat din viață seara aceasta la Spitalul Județean.
Profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu, a fost depistată cu coronavirus în urmă cu patru săptămâni, împreună cu alt coleg.
Evoluția bolii a fost una nefericită, în doar o săptămână de la internare ajungând să respire cu ajutorul aparatelor.
Situația colegului său s-a mai îmbunătăți și a fost externat, cu sechele ce-i drept, însă starea sa s-a tot agravat de la o zi la alta.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a luat în calcul transferul său la o unitate medicală din afara județului, numai că starea în care se afla nu a mai permis acest lucru.
Iar inevitabilul s-a produs în urmă cu aproximativ două ore, la secția ATI de la ”Mavromati”.
Soțul său, comisar MAI, activează la cabinetul secretarului de stat botoșănean, Gheorghe Sorescu.
Era mama unui băiat student la Drept, în București.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească alături de cei drepți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile