Un cadru didactic din Botoşani a fost agresat de un elev şi la o săptămâna de la producerea incidentului copilul încă nu a fost identificat. Cel puţin asta susţine Liviu Zăiceanu.
Profesorul a relatat că pe data de 14 februarie, pe holul Şcolii Gimnaziale 2, a fost victim unei ieşiri nervoase a unui băieţandru.
“Am fost agresat cu intensitate, pus la perete, amenințat de un elev al clasei a VIII –B, bănuiesc. Ieri (alatăieri – n.r.) am făcut o sesizare către directorul unității, prof. Prodan Dănuț, care nu mi-a dat nici un indiciu asupra identității agresorului. Poate îi este frică și dumnealui”,
Liviu Zăiceanu, profesor.
Potrivit acestuia, “agresiunea poate fi considerată și ca «tentativă de omor» deoarece a durat ceva timp, a avut intensitate și a vizat zona capului”.
Cadrul didactic a precizat într-o postare pe Facebook că nu-l cunoaşte pe atacator, nu i-a fost profesor şi nu l-a lezat cu ceva.
Bănuieşte că are peste 14 ani şi că provine din Parcul Tineretului, Centrul Vechi sau cartierul Ion Creangă.
Profesorul doreşte identificarea atacatorului, scoterea la iveală a adevărului și stoparea violenței din şcolile României.
FOTO: Observator
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024