Inspectoratul Şcolar Judeţean este aplicant în derularea a două proiecte cu fonduri europene care se ridică la uriaşa sumă de 10 milioane de euro, pentru specilizarea cadrelor didactice din Botoşani, precum şi din alte judeţe. Unul dintre aceste programe se referă la iniţierea profesorilor în a utiliza calculatorul în cadrul lecţiilor specifice pentru diferite discipline. Mai exact ei vor integra tehnologia în cadrul lecţiilor, avînd în vedere că pc-ul este folosit doar în condiţii tehnice, dar nu şi prin diverse platforme educaţionale. „I
eri a avut loc întîlnirea cu partenerii din proiectul Competenţă, Profesionalism şi Dimensiunea Europeană prin Integrarea în Actul Educaţional. Este un proiect în care IŞJ are ca parteneri IŞJ Maramureş, Casa Corpului Didactic Maramureş, CCD Botoşani, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi firma Sibec”, a declarat
Daniel Bucătariu, inspector de specialitate IŞJ. Proiectul îşi propune formarea unui număr de 5.400 de cadre didactice din judeţele partenere în vederea integrării tehnologiei informatice în actul educaţional, la toate disciplinele de învăţămînt. Din Botoşani, participante la acest proiect vor fi 2.700 de cadre didactice.
5 milioane de euro şi pentru profesori de limba română
De asemenea, aproximativ 800 de cadre didactice de limba şi literatura română, fără a fi incluşi şi învăţătorii vor beneficia de specializare la disciplina pe care o predau cu fonduri europene.„
Astăzi la orele 12:00 va avea loc întîlnirea pentru cel de-al doilea proiect care va fi demarat de IŞJ şi anume formarea continuă a profesorilor de limba şi literatura română în societatea cunoaşterii. Şi acest proiect cu o valoare de 5 milioane de euro va fi desfăşurat în colaborare cu CCD Cluj, firma Sibeco şi Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Este un proiect care se va adresa profesorilor de română şi vor fii cooptaţi şi învăţători”, a mai spus
Daniel Bucătariu. Ambele proiecte se vor desfăşura pe o perioadă de trei ani de zile.