Restrângerile din învățământ încă reprezintă o problemă de actualitate pentru județul Botoșani. Aparent, cei mai afectați de aceste restrângeri sunt profesorii de la școlile din mediul rural.
Liviu Axinte, Liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ a vorbit despre restrângerile de activitate ce vor avea loc în mai multe unități de învățământ:
Sunt comune unde odată se făceau opt clase, acum se fac două. Înainte vedeai copii pe străzi, acum nu mai este efervescența aia. Eu am discutat cu persoane ce se află în perioadă de completare, restrângeri parțiale. Unele se pot rezolva chiar și în unitatea de învățământ, pe o altă disciplină, altele vor fi rezolvate la Inspectorat. Până vinerea viitoare ar trebui să se știe. Pe 25 februarie se afișează la Inspectorat listele cadrelor didactice care intră în restrângeri, ca termen. Dar eu când am făcut planul de încadrare pe anul viitor știu dacă am sau nu am, spun omului care are nevoie de ore.
De asemenea, cei ce se încadrează în situația de restrângeri parțiale, vor avea două moduri de rezolvare:
Sunt două etape de rezolvare, prima se va face în unitate sau la nivelul unității școlare, iar cadrele cărora li găsesc soluționări la nivelul acesta, vor veni la nivelul Inspectoratului. Cea la nivelul unității școlare a fost în zilele acestea, până pe 25 ianuarie trebuiau depuse cereri pentru asigurarea completării și pe 26 trebuia să se comunice acordul sau refuzul. Cea la nivelul Inspectoratului are afișarea listelor pe 16 februarie, iar cererile se vor face până pe 22. Pe 26 este finalizarea completărilor.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile