Problema fondului pentru salariile personalului din învăţământ şi-a găsit rezolvare pentru luna aceasta, iar cadrele didactice şi-au primit veniturile lunare pe carduri. Probleme vor fi pentru următoarele două luni, când resursele financiare sunt insuficiente.
Plata salariilor profesorilor care se face pe data de 9 iunie a fiecărei luni, s-a rezolvat în cazul drepturilor financiare aferente lunii iunie, cu excepţia contribuţiilor sociale pe care angajatorul le datorează la bugetul de stat şi care urmează a fi virate la o dată ulterioară, diferenţa fiind de aproximativ 155.000 de lei. „
Am asigurat salariile din învăţământ pentru municipiu, nouă ne trebuia suma de 4,7 milioane de lei noi, am putut asigura 4,5 milioane de lei, diferenţa care a rămas neasigurată de 155.000 de lei, fapt ce va conduce la neplata unor contribuţii datorate de angajator”, a declarat
Valerian Sănduc, director economic Primăria Botoşani.
În cazul celor două luni rămase din trimestrul II, reprezentanţii municipalităţii susţin că au discutat cu conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, pentru transferul sumelor necesare din ultimul trimestru. „
Pentru lunile august şi septembrie, am făcut un demers la Ministerul de Finanţe în care am solicitat fie suplimentarea bugetului, fie trecerea din trimestrul IV, în trimestrul III. Ca să putem asigura plata salariile pentru iulie şi august care se plătesc în august septembrie, deci pe 9 august şi 9 septembrie, bugetul va trebui fie suplimentat cu 9,4 milioane de lei noi, fie trecerea din trimestrul IV în trimestrul III”, a mai spus
Valerian Sănduc.