Ministrul educației Valentin Popa vrea ca profesorii performanţi de la şcolile din mediul urban să predea şi în mediul rural, finanţarea plăţii acestora urmând să fie asigurată printr-un proiect cu fonduri europene.
Liderul sindical Liviu Axinte nu știe cum s-ar putea concretiza această idee.
„ La noi toate orele care sunt vacante sunt scoase la concurs. În urma derulării etapelor de concurs care sunt stabilite prin ordin de ministru se va vedea care ore sunt vacante și care nu. Probabil la cele în regim în plata cu ora se referă dumnealui, dar nu știu cum se poate concretiza. Un profesor să meargă o zi pe săptămână la țară. Problema este în felul următor, dacă acel profesor predă română sau matematică nu se pot face toate orele într-o zi. Trebuie să fie în zile diferite ca să îi dai teme elevului, sunt mai multe aspecte care trebuie luate în calcul, nu știu sigur dacă poate fi aplicabilă sau nu ideea”,
a declarat Liviu Axinte, lider sindical
Ministrul educației susține că astfel ar crește calitatea învățământului și în mediul rural.
„Am înțeles de la ce pleacă asta, dar dacă vrea să crească calitatea învățământului ar trebuia acordarea unui salariu mult mai mare în mediul rural decât în mediul urban pentru ca atunci să-l determine pe om să se titularizeze acolo. Pentru a nu fi inechități ar trebuie acordate sub formă de indemnizații”, este concluzia liderului sindical.
Polițiștii atrag atenția cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune în spațiul online
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Elevii din Botoșani care au spus STOP corupției de Ziua Culturii
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
FAZA ZILEI: La Botoșani a apărut laureatul „Partidului Național de Poezie Mihai Eminescu” – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 16, 2025
O fostă candidată la Senat a devenit lidera afaceristelor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile