Cel mai scurt semestru școlar nu va fi lipsit de emoții pentru elevi.
Ministrul Educației le-a transmis profesorilor să își amintească de “vocație și tact pedagogic” zilele acestea, când majoritatea elevilor trec prin perioada de teze și teste de la finalul celui mai scurt semestru școlar.
“Sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort”, a scris Monica Anisie, pe pagina sa de Facebook.
Mesajul integral al Ministrului Educației, Monica Anisie, publicat pe pagina sa de Facebook:
“Dragi colegi profesori,
După cum bine știți, anul școlar 2019-2020 are o altă structură față de anii anteriori. Semestrul I este de doar 15 săptămâni, cu toții fiind puși în situația de a ne replanifica activitățile, astfel încât să asigurăm un bun proces de predare-învățare-evaluare.
Astfel, aflându-ne în perioada susținerii tezelor, consecventă principiului pe care l-am expus în nenumărate rânduri, acela de a pune în centrul atenției ELEVUL, vă rog, să ne amintim cu toții că:
… emoțiile sunt parte din viața școlii și copiii învață aici să le gestioneze;
… tranzițiile (clasa a V-a, clasa a IX-a) reprezintă o etapă importantă în viața fiecărui copil, ce necesită un sprijin la începutul şcolarităţii, pentru a le putea îmbunătăţi şansele de reuşită;
… și, nu în ultimul rând, că la începutul de drum al formării noastre, am învățat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocație și tact pedagogic, puse în slujba elevilor.
Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veți realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înțeleagă și să le întâmpine cu seriozitate și confort.
Vă mulțumesc și vă asigur de întreaga mea considerație pentru întreaga dăruire.
Profesor Monica Cristina ANISIE
MINISTRU”
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024